Dorința de a avea o casă și de a scăpa de chirie, pentru a avea o siguranță, este perfect normală, dar casa nu poate fi considerată o investiție, dacă locuiești în ea. Doar în cazul în care faci afaceri cu imobiliare poate reprezenta o sursă de venit. Altfel, este doar o cheltuială în plus.
„Oamenii confundă propria locuință ca fiind o investiție. În vremurile pe care le trăim trebuie să ai o casă, nu poți să stai la cort. Dar trebuie să înțelegem că propria locuință nu este o investiție, nu este un activ. Propria locuință nu ne aduce bani, ba mai mult, ne consumă și alți bani.
Propria locuință este un pasiv necesar, pe care trebuie să ni-l asumăm. Trebuie să îl putem susține. Pentru că altfel apare presiunea financiară și stresul financiar din care nu mai scăpăm”, a explicat Andrei Zaharia la iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.
CITEȘTE ȘI: Șpagă la morga din Constanța! Un nou caz de corupție zguduie România chiar în plină campanie electorală pentru alegerile locale
Apartamente între lux și necesitate
Trainer-ul susține că este nevoie de o împărțire clară a cheltuielilor în așa fel încât atunci când cumpărăm apartamente, să ne orientăm, mai degrabă, spre scopul său practic. Totuși, mulți aleg variante luxuriante, atât pentru locuințe, cât și pentru mașini. Ne lipsește obiceiul de a include banii într-un real circuit financiar, profitabil.
„Un om ar trebui să câștige bani, o parte din bani trebuie să îi cheltuim, pentru că trebuie să trăim, ne cumpărăm anumite lucruri specifice nevoilor, mâncare, transport, casă și ne îndeplinim anumite dorințe, pentru că suntem ființe emoționale, ne mai luăm vacanță, mergem la un restaurant, ne bucurăm de micile plăceri.
În schimb, economiile pe care le avem nu le redirecționăm către a cumpăra o casă mai frumoasă și o mașină mai frumoasă imediat, economiile respective le investim, punem banii la treabă, banii aceștia să ne producă alți bani, și după ce acești bani ne-au produs alți bani, abia atunci am creat un circuit financiar care ne permite să ne luăm acea casă și acea mașină mai frumoasă”, a mai explicat trainer-ul, pentru sursa menționată anterior.
CITEȘYE ȘI: Cine face produsele Pilos de la Lidl. Lactatele comercializate de retailerul german nu sunt fabricate în afara României













