Din data de 1 martie, apare un nou post de televiziune atât în România, cât și în Republica Moldova. Consiliul Național al Audiovizualului nu a avut de ce să se împotrivească, mai ales pentru că este vorba de un post de copii: TraLaLa Desene Animate. Licența fusese acordată încă de acum 7 luni.
Noua televiziune se adresează copiilor care au vârste cuprinse între 4 și 14 ani. Programele sale vor fi grupate pe segmente de vârstă, în așa fel încât să existe segmente diferențiate pentru cei care au 4-7 ani, 8-10 ani şi 11-14 ani. Printre titlurile destul de cunoscute care ar urma să le aducă audiență, se numără: „Fixiki”, “Booba”, “Masha şi Ursul”, “Camionul Leo” sau “Vic Vikingul”.

„Ne dorim să oferim copiilor şi familiilor un spaţiu sigur, cu programe atent selectate, care să îmbine distracţia cu educaţia. TraLaLa Desene Animate este un post TV românesc dedicat în totalitate nevoilor copiilor din România şi Republica Moldova, cu conţinut adaptat vârstei şi intereselor lor”, a spus Alexandru Badan, CEO TraLaLa, pentru Paginademedia.ro.
Cum a apărut postul de televiziune TraLaLa TV. Puțini știu povestea fenomenului care a cucerit imediat copiii
Doi ieșeni, soți și soție, au pus bazele noului post de televiziune, care a pornit de la un canal de Youtube, în anul 2012. Au o fată și un băiat și voiau să-i liniștească, în vremea în care erau copii, cu cântecele. Și-au dat seama că nu aveau multe variante, așa că s-au pus pe treabă.
Cristina și Alexandru Badan stăteau cu chirie și aveau o Dacia 1310. Ea era tehnician dentar, el inginer care lucra în vânzări. Nu aveau mari posibilități și nici nu erau extrem de mulțumiți de cariere. Soarta lor s-a schimbat când s-au apucat de făcut cântecele și animații pentru cei mici. Așa s-a născut TraLaLa, canalul cu cântecele educative în română care a cucerit o țară întreagă.
Fiind atât de mare succesul lor, nu este de mirare că au ajuns să aibă propriul post de televiziune. Astfel, copiii din România și Republica Moldova se pot uita la producțiile preferate fără griji și într-o variantă simplificată, accesibilă.















