Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: 'Un bancher central nu-și poate permite luxul de a se izola într-un turn de fildeș'

Autor: Ion Motea

Publicat: 23-10-2023 18:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a vorbit despre rolul guvernator al Băncii Centrale.


 

Guvernatorul BNR a declarat, luni, la evenimentul de lansare a volumului „Rolul băncilor centrale în economiile contemporane: dincolo de stabilitatea prețurilor", că ”un bancher central nu-şi poate permite luxul de a se izola într-un turn de fildeş”.


 

Totodată, șeful BNR a afirmat că, prin anii '90 exista opinia că nu e bine ca banca centrală să vorbească cu Guvernul, însă el nu a acceptat niciodată acest lucru.


 

Mai pot să afirm din poziţia de guvernator al Băncii Centrale că multe dintre lucrările reunite în aceste 10 volume au jucat un rol fundamental în adoptarea deciziilor Băncii Centrale. Mi-aş dori ca aceste lucrări, care se plasează la intersecţia teoriei cu practica, să aibă tot un rol important şi în creşterea calităţii dezbaterii publice pe teme economice. De altfel, am mai spus şi cu alte ocazii că un bancher central nu-şi poate permite luxul de a se izola într-un turn de fildeş.

Şi aici este o transformare importantă. Prin anii '90, unii gândeau că nu e bine să vorbim cu Guvernul. Stăm separat şi ne vedem de independenţa noastră. Practic n-am acceptat niciodată acest lucru. Un dialog cu Guvernul înseamnă că eşti subordonat dacă îţi ţii principiile puternice.

Dimpotrivă, este bine, spun acum, ca ideile şi raţionamentele din aceste lucrări să nu rămână doar între zidurile Palatului Băncii Naţionale, ci să aducă echilibru şi un plus de informaţie, de judecată, în dialogul dintre cei interesaţi de subiectele respective.”, a declarat Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri