Guvernul a adoptat, miercuri, hotărârea de Guvern privind scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Arabă Siriană, destinat protecţiei populaţiei afectate de cutremurul major produs în Turcia.
Actul normativ aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit pentru Republica Arabă Siriană, destinat protecţiei populaţiei afectate de cutremurul major produs în Turcia, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.
Sprijinul este acordat în baza solicitării de asistenţă internaţională iniţiată de Guvernul Republicii Arabe Siriene prin Mecanismul European de Protecţie Civilă în contextul eforturilor de combatere a efectelor negative ale seismului manifestat în data de 6 februarie 2023, pe teritoriul Turciei.
Ajutorul umanitar extern constă în produse scoase din rezerva de stat, cum ar fi: corturi, paturi, saltele, pături, saci de dormit, căciuli, costume vătuite, îmbrăcăminte, precum şi conserve de legume şi lapte praf, în valoare de circa 1,9 milioane de lei (fără TVA).
Fondurile necesare reîntregirii stocului rezervă de stat diminuat cu cantităţile acordate ca ajutor umanitar se asigură din veniturile proprii ale Activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Transportul pe parcurs extern va fi realizat de Ministerul Apărării Naţionale, scrie news.ro
Guvernul a aprobat un nou ajutor umanitar de urgenţă, în valoare de 1,9 milioane lei, pentru protejarea populaţiei afectate de cutremurul produs în Turcia
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

06 febActual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febActual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

06 febActual



