La final de februarie, Guvernul a luat o hotărâre nouă privind tranzacțiile angro intragrup cu energie electrică și gaze naturale. Vizate sunt cele care ar fi dus la creșterea prețurilor, considerate a fi contravenționale Operatorii care vor fi descoperiți cu astfel de nereguli riscă să primească o amendă chiar și de 5% din cifra de afaceri. Sancțiunea este enormă, în special pentru companiile gigantice.
Prevederea ar putea afecta importurile de energie și de gaze din România. Unii furnizori și traderi sunt interconectați la noi, prin sedii din țări vecine. Ei cumpără de pe piețe externe și ulterior le dau clienților din țara noastră, conform Profit.ro. Legea intră imediat în vigoare, fiind vorba de o ordonanță de urgență. Vine în contextul plafonării prelungite până pe 30 iunie 2025 la energie și până pe 31 martie 2026 la gaze naturale.
„(4) Vânzarea succesivă, respectiv vânzarea între grupuri de firme afiliate sau intragrup, a unor cantități de energie electrică sau gaze naturale de către traderi și/sau furnizori cu activități de trading sau de către traderi și/sau furnizori cu activități de trading care au același acționariat sau beneficiar final, în scopul de a crește prețul, este interzisă și constituie contravenție. (5) Nerespectarea prevederilor alin. (4) se sancționează de către ANRE cu amendă de 5% din cifra de afaceri anuală a persoanei contraveniente″, arată ordonanța dată de Guvernul României.
Cum a decis Guvernul să modifice legea. Prevedea sancțiuni de dinainte, dar nu erau aplicate, în fapt
Până zilele acestea, în legislație scria că „Vânzarea succesivă a unor cantități de energie electrică sau gaze naturale de către traderi și/sau furnizori cu activități de trading, în scopul vădit de a crește prețul, se sancționează de către ANRE, cu amendă de 5% din cifra de afaceri″.
Legea era destul de incertă până să intervină, din nou, Guvernul. Sursa citată a indicat că ANRE mai anunțase acum doi ani controale pentru a verifica „vânzarea succesivă a unor cantități de energie electrică, în scopul vădit de a crește prețul″. La vremea respectivă, nici măcar un operator economic nu a fost afectat sau amendat, arată sursa.



















