Lucrările la hidrocentrala Răstolița, un proiect hidroenergetic demarat înainte de căderea regimului Ceaușescu, se apropie în sfârșit de final. Guvernul a aprobat recent defrișarea a peste 30 de hectare de pădure din județul Mureș, pentru a permite continuarea lucrărilor.
Este una dintre cele mai mari intervenții de acest tip în ultimii ani, având în vedere că terenul se află într-o zonă inclusă între timp în ariile naturale protejate.
Conform deciziei oficiale, din fondul forestier național va fi scos un teren de aproape 38 de hectare, iar peste 30 dintre acestea vor fi defrișate pentru lucrările de infrastructură necesare punerii în funcțiune a hidrocentralei.
Citește și: Apa ajunge pe bursă. Fermierii americani pot tranzacționa apă ca pe aur
Au apărut controverse legate de tăierile din pădure
Investiția aparține companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România.
Defrișarea a primit aviz de mediu încă din toamna anului trecut, dar acest acord a fost contestat de două organizații de mediu, Declic și Bankwatch. În februarie, instanța a respins cererea de suspendare a acordului, considerând că impactul nu este iminent, însă acțiunea de anulare a acestuia rămâne pe rol.
Pe lângă pădurea care va fi defrișată, Guvernul a aprobat și exproprierea altor 55 de hectare de pădure care aparțin familiei Banffy, în schimbul unei despăgubiri de peste un milion de euro. Totuși, Hidroelectrica contestă în justiție dreptul de proprietate asupra unei părți din aceste terenuri, dar lucrările nu au mai fost amânate.
Un proiect vechi, dar relansat cu sprijinul statului și fonduri europene
Hidrocentrala Răstolița a fost inclusă în lista proiectelor de „interes public major” care folosesc energie regenerabilă, printr-o decizie adoptată în 2022, ceea ce o scutește de obligații precum evaluarea de impact asupra mediului sau respectarea unor interdicții din Codul Silvic.
Valoarea totală a investițiilor trece de 200 de milioane de euro, iar lucrările sunt finalizate în proporție de peste 90%. Dacă va fi terminată, centrala va avea o putere instalată de 35,2 MW și va produce inițial peste 46 GWh de energie anual, cu posibilitatea extinderii până la 117,5 GWh în etapa finală.



















