Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat marți două pachete legislative majore, prezentate drept esențiale pentru stabilizarea bugetară și stimularea creșterii economice: reforma administrației publice și pachetul privind relansarea economică.
Deciziile vin după mai multe luni de dezbateri privind reducerea cheltuielilor publice, eficientizarea aparatului administrativ și accelerarea absorbției fondurilor europene, într-un context marcat de presiuni bugetare și de încetinirea ritmului de creștere economică.
Executivul anunță „ancore de creștere” pentru economie
Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Palatul Victoria, că ordonanțele adoptate completează cadrul fiscal și bugetar, cu scopul de a pune economia pe baze mai sănătoase.
„Am adoptat ordonanțele privind relansarea economică și privind relansarea economică. Relansarea vine să completeze cadrul fiscal și bugetar în așa fel încât să pună economia țării pe baze mai sănătoase și să creeze mecanisme de stimulare a creșterii economice din vara acestui an și din anii următori”, a afirmat premierul.
Potrivit acestuia, în lunile următoare vor fi adoptate schemele de sprijin prevăzute în ordonanță, menite să devină „ancore de creștere” pentru domeniile economice vizate.
Pachetul de relansare este prezentat de Guvern ca un instrument de stimulare a investițiilor, susținere a mediului de afaceri și consolidare a disciplinei bugetare.
Reforma administrației publice vizează eficientizarea aparatului central și local
Al doilea pachet legislativ adoptat de Executiv se referă la reforma administrației publice, atât la nivel central, cât și local.
„Reforma administrației face administrația publică centrală și locală mai eficiente, cu audituri de personal și reducerea cheltuielilor de personal nejustificate”, a declarat Ilie Bolojan.
Potrivit premierului, măsurile prevăd evaluări ale structurii de personal și optimizarea cheltuielilor administrative, în contextul preocupărilor privind dimensiunea și eficiența aparatului bugetar.
Accent pe descentralizare și transfer de active către autoritățile locale
Un element central al reformei este susținerea procesului de descentralizare. Guvernul anunță simplificarea procedurilor și crearea unui cadru legal pentru transferul unor active de la nivel central către autoritățile locale.
„Reforma susține descentralizarea, aduce prevederi privind scurtarea procedurilor de descentralizare, simplificarea lor și crearea de baze legale pentru transferul activelor, care nu sunt bine gestionate de către aparatul central, cum sunt bazele sportive, către autoritățile locale, care au angajamente explicite de a le reabilita și a le pune la dispoziziția comunității”, a precizat premierul.
Transferul unor active către administrațiile locale este justificat prin necesitatea unei gestionări mai eficiente și mai apropiate de comunitate.
Întărirea capacității administrațiilor locale
Premierul a subliniat că pachetul legislativ urmărește și consolidarea capacității administrațiilor locale de a genera politici publice în domenii precum urbanismul, taxele și impozitele locale și planificarea urbană.
„Pachetul vine să întărească capacitatea administrației publice locale de a genera politici în urbanism, în domeniul taxelor și impozitelor locale, a planificării urbane”, a afirmat Ilie Bolojan.














