Guvernul caută să strângă taxe mai mari de la microîntreprinderi, dar antreprenorii trag obloanele. Va urma un val de insolvenţe

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 28-08-2025 15:20

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Guvernul a impus noi taxe pentru microîntreprinderi şi antreprenori în primele pachete fiscale, dar asta nu înseamnă obligatoriu că autoritățile vor şi strânge mai mulţi bani. De ce? Pentru că firmele vizate de aceste creşteri de biruri ar putea intra în insolvenţă, apoi în faliment.

Oamenii de afaceri acuză că le este aproape imposibil să supravieţuiască în acest climat economic.

Citiţi şi: Pensionarii cu venituri mici vor beneficia de ajutor financiar din partea Guvernului. Banii vor intra automat

Urmează un val de insolvenţe

Scenariul negru a fost pus pe masă de preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.

"România acum se concentrează doar pe a găsi peticele necesare pentru a astupa găurile, fără să ia în considerare ce se întâmplă pe o plajă de termen mediu sau chiar lung. De aceea spuneam că dacă România îşi doreşte predictibilitate, transparenţă, reducerea birocraţiei - lucruri care se vor accentua datorită acestui pachet de măsuri, şi nu pentru companiile care au resurse financiare să-şi angajeze un consultant fiscal sau un jurist, ci pentru acele companii care n-au măcar capacitatea sau au cifră de afaceri de până la 100.000 de lei, nici măcar 500.000 de lei - în consecinţă, eu mă tem că până la finalul anului o să vedeţi un val de insolvenţe.

Nici nu va mai trebui să facă guvernul ceva pe acest segment al microîntreprinderilor, pentru că ştiu deja din cadrul organizaţiei CONAF pe care o reprezint că foarte mulţi se gândesc să-şi închidă, nu doar să-şi suspende activitatea economică, pentru că valul şi nivelul de taxare este destul de ridicat pentru a putea susţine măcar profitabilitatea la limite minime", a afirmat Chiriac.

S-a complicat birocraţia

Preşedinta Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) consideră că foarte mulţi dintre decidenţii care iau aceste măsuri fiscale nu înţeleg cât de importantă este competitivitatea fiscală, care presupune reguli simple, transparenţă, reducerea birocraţiei.

"Eu cred că la ora actuală foarte mulţi dintre decidenţii care iau aceste măsuri nu înţeleg cât de esenţială este competitivitatea fiscală. Nici nu vorbim de cea economică, vorbim despre cea fiscală, care presupune reguli simple, presupune transparenţă, presupune reducerea birocraţiei. Şi din toate aceste pachete de măsuri, eu n-am văzut nicio astfel de măsură care, repet, prin competitivitate fiscală, să poată relansa motorul economiei.

Dacă nu există competitivitate fiscală, marii economişti ai lumii atrag atenţia că prioritar trebuie să ne gândim la recesiune economică. Nu băgăm lumea în sperieţi, nu spunem absolut nimic ceea ce mari specialişti ai lumii nu ştiu, este un lucru normal. În momentul în care motorul economiei - şi aici vorbim de consum, încetinirea consumului - în România dă semne de oboseală, atunci trebuie să ne gândim cum facem să contracarăm semnele unei eventuale recesiuni economice", a transmis Chiriac.

Probleme sunt şi la stat, nu doar în mediul privat. România are în proprietate zeci de companii falimentare care, în pofida pierderilor uriașe și a datoriilor istorice, continuă să funcționeze – sau cel puțin să existe – sub umbrela „administrării statului”.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri