Agricultorii români se confruntă cu probleme uriaşe în această perioadă atât din cauza pandemiei de coronavirus, care îi împiedică pe mulţi să-și vândă produsele, cât și din cauza secetei care pune în pericol culturile.
Datele oferite de ministerul Agriculturii arată că peste trei milioane de hectare din culturile însămânțate în toamnă sunt compromise în diferite grade, iar fermierii se tem că seceta înregistrată va compromite peste 50% din culturile existente.
În contextul actual, un ajutor de stat pentru agricultori era esențial. Astfel, Parlamentul a formulat o lege care prevedea ajutoare pentru agricultorii afectați de secetă. Guvernul PNL a decis să trimită acea lege la CCR pe motiv de neconstituționalitate.
Astăzi, Judecătorii Curții Constituționale au aprobat obiecția de neconstituționalitate a ”Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile”, obiecție formulată de Guvernul României.
Președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, a declarat într-un interviu pentru AGROINTEL.RO că fără această lege, actualii guvernanți nu vor putea să acorde despăgubiri fermierilor afectați de secetă.
”Chestiunea este că dacă nu exista această lege, nu puteau să dea banii pentru că nu pot da pe un ordin de ministru banii, trebuie să aibă o lege, o hotărâre de guvern sau o ordonanță de urgență. Ei mi-au reproșat mie la un moment dat, în Comisia de Agricultură, că să-i lăsăm pe ei să dea ordonanță de urgență și le-am explicat că legea asta a fost inițiată acum două luni de zile și aveau timp să dea zece ordonanțe de urgență în timpul acesta. Le-am spus că această lege va intra mai repede în vigoare decât ordonanța de urgență și așa s-a și întâmplat, pe 27 mai, a fost votată în Camera Deputaților și a plecat către Președintele României pentru promulgare. Repet, ei nu pot da ajutoare de stat dacă nu au bază legală, și baza legală poate fi legea, ordonanța de urgență sau o hotărâre de guvern în baza unei legi, sub umbrela unei legi”, a spus Alexandru Stănescu.
În momentul de față, agricultura românească este sugrumată de PNL. Guvernul a trimis legea la CCR, dar nu vine cu alte soluții. Agricultura a fost în anii trecuți un motor al creșterii economice, iar acum, prin trimiterea la CCR a legii, PNL distruge agricultura și, implicit, o parte importantă din economie.
Guvernul distruge agricultura cu mâna CCR
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 16-07-2020 10:20
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

19 minute în urmăActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat
Articole Similare

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



