Biroul de Presă al Guvernului informează că premierul Florin Cîţu nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană şi nici nu a înaintat vreo propunere cu privire la acest subiect.
Guvernul afirmă că declaraţiile atribuite premierului referitor la această temă sunt false, subiectul fiind discutat „strict la nivelul coaliţiei”.
„Premierul Florin Cîţu nu a înaintat nicio propunere cu privire la acest subiect şi nici nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană. Prin urmare, declaraţiile care i-au fost atribuite premierului cu privire la o decizie în legătură cu retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană sunt false. Menţionăm că tema a fost discutată strict la nivelul coaliţiei. În acest context, Guvernul României face apel la respectarea acurateţei informaţiilor", menţionează biroul de presă al Executivului, conform Agerpres.
Precizările, adaugă aceeaşi sursă, vin în contextul informaţiilor "lansate în spaţiul public de Greenpeace" referitor la o eventuală retragere a dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană şi la implicarea premierului în acest demers.
Guvernul reacționează! Premierul Cîțu nu a făcut demersuri pentru retragerea dosarului de înscriere a Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 07-07-2021 12:35
Trending

12 marEntertainment
Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, a murit la 70 de ani

12 marActual
Tatăl lui Andrei Caramitru, nababul teatrului românesc. A luat bani cu nemiluita și a ocupat funcții la stat plătite regește

12 marEconomie
Raiffeisen Bank pune mâna pe o altă bancă mare din România

12 marEconomie
Schimbarea de la ANAF pe care orice român trebuie să o știe. A fost anunțată recent modificarea

12 marActual
Beneficiile pe care nu știai că ți le poate da angajatorul. Le poți cere la locul de muncă, dacă le cunoști

12 marEconomie
Domeniile în care se caută urgent forță de muncă. Cei cu competențe reale sunt avantajați direct

12 marEconomie
Telekom, Orange și Vodafone pregătesc scumpiri importante pentru clienții din România

12 marActual
Nămeți de zăpadă și ger, prognozate de meteorologi pentru weekend în multe zone din centrul Europei

12 marActual
Românii care ajung la Aeroportul Otopeni trebuie să respecte reguli noi

12 marExterne



