Uniunea Europeană cere ca reducerea forțată să se facă în orele de vârf, pentru a minimiza impactul dezastruos al prețurilor gazelor în producția de energie electrică.
Toate statele UE sunt obligate să taie din consumul de energie în orele de vârf, potrivit Regulamentului (UE) 20221854. Scăderea cererii ar urma să aibă efecte pozitive în ceea ce privește reducerea riscurilor la adresa securității aprovizionării, se arată în Regulament.
Astfel, statele membre trebuie să depună eforturi pentru a-și reduce consumul total brut de energie electrică la nivelul tuturor consumatorilor, inclusiv al celor care nu sunt încă dotați cu sisteme sau dispozitive de contorizare inteligentă, care să le permită să își monitorizeze consumul în timpul anumitor ore ale zilei. Pentru a menține stocurile de combustibil pentru producerea de energie electrică și pentru a viza în mod specific orele în care prețul energiei electrice sau consumul de energie electrică este cel mai ridicat, atunci când generarea de energie electrică pe bază de gaze are un impact deosebit de semnificativ asupra prețului marginal, fiecare stat membru este obligat să își reducă consumul brut de energie electrică în timpul orelor de vârf identificate.
Pe baza profilului tipic de consum de energie electrică în orele de vârf, un obiectiv obligatoriu de reducere a cererii cu 5 % în timpul orelor de vârf asigură faptul că statele membre îi vizează în mod mai specific pe consumatorii care pot fi flexibili prin oferte de reducere a cererii pe bază orară, inclusiv prin intermediul unor agregatori independenți. Prin urmare, o reducere activă a cererii de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor selectate ar trebui să contribuie la o reducere a consumului de combustibil și la o mai bună repartizare a cererii între ore, ceea ce ar avea impact asupra prețurilor orare de pe piață, potrivit Regulamentului UE, scrie national.ro
Citește și:
Avem confirmarea! CNAIR își închide conturile la BCR și trece la CEC Bank! A fost demarată procedura de transfer













