Guvernul României vine cu noi precizări, după capturarea Cernobîlului de către ruși: 'Nu există o înregistrare de creștere de nivel de radiații pe teritoriul României'

Autor: Ion Motea

Publicat: 25-02-2022 13:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), nu există o înregistrare de creştere a nivelului de radiaţii pe teritoriul României.


"Există un interes public faţă de o altă temă, legată de informări în presă privind un nivel de radiaţii crescut la Cernobîl, în Ucraina. Pot să vă spun că, potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN, nu există o înregistrare de creştere de nivel de radiaţii pe teritoriul României. Şi, desigur, această instituţie va continua să ţină la curent şi să informeze în mod corect cetăţenii în legătură cu această situaţie", a declarat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.



Agenţia nucleară ucraineană a declarat vineri că înregistrează niveluri crescute de radiaţie la situl fostei centrale atomice de la Cernobîl, relatează Reuters.


Experţii societăţii Ekoţentr din Ucraina atribuie creşterea de radiaţii gamma în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl de răscolirea solului vegetal în urma presiunii exercitate de un mare număr de echipamente militare grele, a indicat pe Facebook Inspectoratul de stat pentru reglementare nucleară din Ucraina (SNRIU), citat de Ukrinform.

Sistemul automatizat de monitorizare a radiaţiilor din zona de excludere de la Cernobîl a înregistrat anterior o depăşire a nivelurilor acceptabile a radiaţiilor gamma, potrivit Ukrinform.

Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak anunţase joi seara că armata ucraineană a pierdut controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl. De asemenea, el a spus că nu se cunoaşte starea instalaţiilor de la Cernobîl şi cea a depozitelor de deşeuri nucleare, informează agerpres.ro.

Vezi și:

Video. Ministrul de Interne, Lucian Bode: ‘Nimic nu poate justifica retorica revizionistă din aceste zile a liderului Federației Rusiei. Comunitatea internațională reacționează dur, fără jumătăți de măsură’

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri