Guvernul Tudose, lovitură pentru companii! Măsură obligatorie pentru toți angajatorii, de la 1 august

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 12-07-2017 12:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Guvernul Mihai Tudose le pregătește o reală lovitură persoanelor care au firme. Cabinetul Tudose ar urma să introducă, de la 1 august, o măsură obligatorie la care vor fi supuși toți angajatorii din România.


Mai exact, de la această dată, angajatori vor fi nevoiți să achite contribuţiile la pensii (CAS) şi sănătate (CASS) la nivelul salariului minim pentru toţi angajaţii, inclusiv pentru cei cu normă parţială. Măsura este inclusă în noul program de guvernare.


„Începând cu 1 august 2017, vom pune în aplicare două măsuri înscrise în Programul de Convergenţă transmis la UE”, se arată în program.


Una dintre acestea vizează: „asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru cei cu timp parţial de lucru şi cei cu plata în acord, în scopul protejării şi acestor categorii de salariaţi prin prisma drepturilor de pensii şi de ocrotire a sănătăţii”, informează
Adevărul.


Asta ar însemna ca, începând cu 1 august, chiar dacă un angajat lucrează cu normă parţială – deci sub 40 de ore pe săptămână, angajatorul să îi achite contribuţii la pensii şi sănătate cât pentru un salariat care lucrează cu normă întreagă, adică 40 de ore pe săptămână.

Conform sursei citate, măsura făcea parte şi din programul de guvernare al Guvernului Grindeanu, însă ea viza toate contribuţiile sociale, nu doar două dintre ele. La ora actuală, angajatorii sunt obligaţi să achite şase contribuţii sociale pentru salariaţi: sănătate, concedii medicale, accidente de muncă şi boli profesionale, pensii, şomaj, creanţe salariale.

Această măsură a suscitat deja reacții negative pe rețelele de socializare, acolo unde se promovează o petiție împotriva ei.

 

Potrivit avocatnet.ro, pentru a se aplica din august 2017, Guvernul Tudose ar trebui să decidă prin ordonanţă de urgenţă acest lucru, dat fiind că Parlamentul este în vacanţă în perioada iulie - august 2017 şi nu ar avea cum să fie introdusă prin lege.

Vezi și Veste URIAȘĂ de la Bruxelles! Ce reușită de senzație a avut premierul Mihai Tudose

Rareș Bogdan dă de pământ cu Liviu Dragnea! Declarații incendiare!


Uimitor! Cum arată ACUM cântăreața botoșăneancă din cauza căreia Petre Roman s-a despărțit de prima soție

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri