Guvernul va adopta noul mecanism de reglementare a prețului gazelor cel târziu săptămâna viitoare, anunță ministrul Energiei

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 02-03-2026 18:45

Article thumbnail

Sursă foto: evz

Actul normativ care stabilește modul de reglementare a prețurilor la gazele naturale după data de 1 aprilie 2026 va fi aprobat de Guvern cel târziu săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut luni, 2 martie 2026, de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Declarațiile vin într-un context în care actualele mecanisme de plafonare urmează să fie înlocuite cu o formulă de reglementare aplicată pe întreg lanțul de distribuție, de la producător până la furnizor.

Ministrul Energiei afirmă că România produce aproximativ 90% din gazele pe care le consumă

Bogdan Ivan a subliniat că România se află într-o poziție favorabilă în raport cu alte state europene, având o rată ridicată de acoperire a consumului intern din producție proprie.

„România, din fericire, este ţara care produce aproximativ 90% din gazele pe care le consumă în momentul de faţă. Din acest motiv, este extrem de important pentru strategia de securitate energetică a României în perioada următoare să ne asigurăm, pe de o parte, că producem suficiente gaze pentru piaţa internă şi, doi, să diversificăm capacităţile de aprovizionare cu gaze atât în România, cât şi în întreaga regiune”, a declarat Bogdan Ivan, citat de Agerpres.

Ministrul a arătat că producția internă ridicată reprezintă un avantaj major pentru securitatea energetică a țării, dar a subliniat necesitatea consolidării capacităților de aprovizionare.

Noul mecanism va introduce preț reglementat pe întreg lanțul de furnizare

Deși piața gazelor este liberalizată, mecanismul care va intra în vigoare la 1 aprilie 2026 prevede reglementarea prețurilor la toate nivelurile lanțului energetic.

„Vorbim de o piaţă liberalizată, vorbim de piaţa în care astăzi, la nivel naţional, noi ne acoperim aproximativ 90% din consumul intern, iar în clipa în care avem deja acest mecanism transpus în transparenţă, care o să fie activ de la 1 aprilie 2026, cu preţ reglementat atât la producător, cât şi la transportator, distribuitor, furnizor, vorbim despre o stabilitate în preţ. În momentul de faţă, este evident, avem un preţ pe piaţă, dar indiferent de preţul din piaţă, în România gazele naturale pentru populaţie se vând la un preţ plafonat, ceea ce automat va duce la stabilitatea preţului şi, indiferent de contexte, nu va putea să crească acest preţ. Actul normativ despre care vorbesc l-am pus săptămâna trecută în transparenţă, am discutat despre el, l-am prezentat şi urmează să fie adoptat, dacă nu în joia asta, cel târziu săptămâna viitoare, într-o şedinţă de Guvern”, a mai spus Bogdan Ivan.

Potrivit ministrului, noul cadru normativ va asigura stabilitate pentru consumatorii casnici, indiferent de fluctuațiile din piața internațională.

Nivelul de umplere al depozitelor este peste media Uniunii Europene

Ministrul Energiei a oferit și date privind situația stocurilor de gaze naturale.

„Avem marele avantaj că încă de anul trecut din vară ne-am asigurat şi am cerut tuturor operatorilor să facă achiziţii în timpul verii, când sunt preţuri reduse la gaze naturale, să le înmagazineze în depozitele din România şi să le folosim în timpuri iernii, care s-a dovedit a fi cea mai grea iarnă din ultimii cinci ani. În momentul de faţă, nu sunt perturbări nici pe piaţa de gaze. Este evident e o piaţă internaţională care ne afectează şi pe noi, dar am luat toate măsurile pentru a ne asigura că limităm efectele negative asupra populaţiei în materie de combustibil şi de gaze naturale”.

Potrivit acestuia, gradul de umplere al depozitelor este de aproximativ 40%, cu circa 10 puncte procentuale peste media Uniunii Europene.

Proiectul de act normativ a fost pus în transparență și urmează adoptarea în Guvern

Proiectul de act normativ a fost publicat în transparență decizională săptămâna trecută și prezentat public de Ministerul Energiei. Documentul urmează să fie adoptat într-o ședință de Guvern, posibil chiar joi, 5 martie 2026, sau cel târziu săptămâna viitoare.

Autoritățile susțin că prin această măsură vor fi limitate efectele volatilității internaționale asupra populației și va fi asigurată o perioadă de stabilitate pentru consumatorii casnici.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri