Din punct de vedere economic, România traversează o perioadă neagră. Radu Georgescu, un economist cu peste două decenii de experiență în departamente financiare din cadrul unor companii mari la nivel internațional, a transmis ce urmează pentru țara noastră. „În următorii ani va fi Halloween economic, social și politic în România”, a avertizat el pe Facebook.
„Nu trebuie să fii geniu în economie pentru a înțelege ce se va întâmpla în România”, spune Georgescu
Georgescu a explicat că „trebuie doar să faci niște calcule simple matematice” pentru a înțelege ce se va petrece în perioada următoare. De asemenea, acesta s-a arătat uimit „că nu face nimeni aceste calcule”. Economistul are convingerea că „unii simt pericolul, dar preferă să bage capul în nisip și să aștepte să treacă furtuna”.
„PIB-ul României este de 2 trilioane lei. Avem un deficit de 9% din PIB. UE ne obligă să reducem deficitul la 3%. Deci să reducem deficitul cu 6% în 3 ani.
Guvernul României a primit anul acesta un ultim avertisment de la UE. La anul, deficitul bugetar trebuie să fie 6%. Adică Guvernul trebuie să reducă deficitul bugetar cu 3%. Asta înseamnă 60 miliarde lei.
Bonus – Guvernul României va avea în anul 2025 un deficit bugetar de 170 miliarde lei. Azi, Guvernul se împrumută cu 7% pe an. La anul vor fi scadente mai multe împrumuturi care au fost luate cu dobânzi de 3-5%.
Asta înseamnă că cheltuielile cu dobânzile vor crește în 2026 cu 14-17 miliarde față de 2025. Deci Guvernul trebuie să facă o economie de 80 de miliarde lei în 2026”, a notat Radu Georgescu în mediul online
Cifrele haosului: „Situație asemănătoare cu Grecia”
În continuare, el a punctat un detaliu crucial, explicând „ce înseamnă 80 miliarde lei” - salariile medii anuale ale 800.000 de bugetari. „Și mai mult decât toate fondurile europene luate de România în ultimii 5 ani”, a adăugat Georgescu.
„Nici nu contează de unde vin acești bani, din creșteri de taxe sau reduceri de cheltuieli ale statului. Pur și simplu vor fi 80 miliarde lei mai puțini bani în economie, deoarece statul nu va mai putea împrumuta acești bani. Nu se vor mai tipări acești bani. Pe românește, se reduce fluxul de bani din România.
Bonus – Reducerea trebuie să fie de 120 de miliarde de lei în 2027 comparat cu 2025. România este într-o situație asemănătoare cu Grecia din 2010. Și Grecia a pornit ajustarea economică de la 9% deficit bugetar și nu și-a revenit economic nici după 15 ani.
O asemenea ajustare se poate face doar cu barda, asemănător ca în 2010, scăderea salariilor cu 25% și creșterea TVA-ului la 24%”, a completat Georgescu
Acesta s-a declarat siderat de faptul că mulți oameni nu pricep „nimic din ce se întâmplă”. „Nu fac nimic pentru a-și proteja familia sau compania. Aceștia nu vor avea habar ce i-a lovit”, e concluzia sa.














