Haos în Europa, începând cu 1 noiembrie 2024. Călătoriile pe bătrânul continent vor fi afectate de noul sistem de verificare

Autor: Luciana Polite

Publicat: 02-10-2024 13:05

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Bugetul

Cetățenii care vor dori să călătorească în Europa vor avea parte de o nouă provocare, din luna noiembrie. Urmează să stea la cozi interminabile, pentru a fi supuși unor verificări biometrice. Sistemul prin care ar urma să se facă respectivul control nici măcar nu sunt gata, motiv pentru care companiile aeriene trag un real semnal de alarmă pentru călători.

Zilele acestea, autoritățile din Germania și Franța au venit cu un mesaj clar către instituțiile europene. Nu este momentul potrivit pentru a introduce noile controale, din moment ce aparatura nu este gata de lansare. Dispozitive sunt încă în faza de testare și nu ar putea avea un randament de 100% până luna viitoare.

Mulți șefi de stat au încercat să anunțe oficialii de la Bruxelles că este nevoie de un nou plan, pentru lansarea din luna noiembrie. Este nevoie de o altă strategie și de o soluție. În teorie, o astfel de invenție ar fi eficientă pentru că ar da mai multă siguranță, la circulația dintr-o țară în alta.

CITEȘTE ȘI: Prăbușirea Europei este inevitabilă. Cele mai puternice economii de pe bătrânul continent sunt în cădere liberă

Cum ar urma să funcționeze noul sistem pentru călătorii din Europa. Ce date ar urma să le fie verificate, schimbarea este uriașă

Noul sistem va fi folosit de toți călătorii din afara Uniunii Europene, inclusiv de cei din Marea Britanie, care vor dori să intre în Europa. Vor sta la coadă, la biroul de imigrare din aeroport, până când li se vor înregistra amprentele, imagini cu chipul lor și datele personale.

Implementarea nu a fost, însă, lipsită de citrici. Companiile aeriene acuză că vor pierde enorm de mult timp în acest proces și pasagerii vor sta, cu orele, blocați. Dacă va mai fi și cazul de întârziere a zborului, cum se întâmplă destul de des în România, călătorii ar putea să piardă și mai bine de jumătate de zi la terminal.

Despre acest subiect, un reprezentant al Comisiei Europene a transmis că lucrează la implementarea controalelor. A definit operațiunea ca una complexă, care poate duce și la întârzieri. Teoretic, data de la care ar urma să intre în vigoare întregul sistem este cea de 10 noiembrie. Pe de altă parte, dacă nu vor fi rezolvate problemele tehnice, ar putea dura mai multe săptămâni.

CITEȘTE ȘI: Triumful României în Europa este tot mai aproape. Previziunile fabuloase ale premierului Marcel Ciolacu

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri