În dimineața zilei de marți, 21 octombrie 2025, în gările din țara noastră a fost un adevărat haos din cauza faptului că zeci de trenuri ale CFR Călători au fost suspendate, deoarece compania nu a achitat la termen sumele restante aferente Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), În aceste condiții, sute de călători s-au trezit în situația de a nu mai avea cum să ajungă la locul de muncă sau la școală, fiind nevoiți să aștepte ore întregi în gări.
CFR Călători are o datorie de peste 100 de milioane de lei către CFR SA, bani aferenți Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI). În aceste condiții, zeci de trenuri Regio și InterRegio operate de CFR Călători au fost suspendate începând cu data de 21 octombrie 2025.
„Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA, în calitate de manager al infrastructurii feroviare naționale, informează publicul că, începând cu data de 21 octombrie 2025, ora 00:01, se suspendă temporar circulația unui număr de trenuri operate de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ SA, ca urmare a neachitării la termen a sumelor restante aferente achitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), conform obligațiilor contractuale. La această dată, sumele restante aferente achitării TUI-ului se ridică la 100.203.237,65 lei”, se precizează într-un comunicat al CFR SA.
Zeci de trenuri ale CFR Călători au fost anulate
Astfel, în dimineața zilei de marți, în gările din țara noastră a fost un adevărat haos. Au fost afectați zeci de elevi, studenți, profesori şi muncitori, aceștia fiind revoltați că nu au fost anunțați. În aceste condiții, mulți dintre aceștia au fost nevoiți să aștepte chiar şi două ore pentru a putea pleca spre destinația dorită. Unii dintre navetiști susțin că totul pare a fi o conspirație pentru ca firmele private să preia aceste rute şi nu înțeleg de ce s-a ajuns la această situație, având în vedere că este vorba despre două companii ale statului care se ceartă şi în final tot călătorii au de suferit
„Aşteptăm personalul. Nu ne-a anunţat nimeni. Următoarea... Aşteptăm, că e întârziat acceleratul de Iaşi. Se fac jocuri politice şi ca să circule privatul, trenurile private să circule, să nu circule trenurile acestea de călători. Toate cadrele didactice mergeau cu trenurile astea", a declarat un călător nemulțumit.
Lista trenurilor suspendate
Lista trenurilor Regio suspendate începând cu 21 octombrie 2025 include:
R 5431, R 5432: Bacău – Suceava Nord și retur;
R 5539, R 5540: Pașcani – Suceava Nord și retur;
R 5568, R 5570: Botoșani – Suceava Nord și retur;
R 7035, R 7038 (din 25.10.2025): București Nord – Urziceni și retur;
R 8003, R 8005: București Obor – Fetești / Constanța;
R 5106, R 5107: Mărășești – Buzău și retur;
R 5071, R 5072: Brazi – Buzău și retur;
R 3030, R 3029: Brașov – București Nord și retur;
R 3115, R 3116, R 3117, R 3118: Timișoara Nord – Oradea și retur;
R 3126, R 3129: Gurahonț – Arad și retur;
R 3127, R 3128: Arad – Brad și retur;
R 4105, R 4106: Bistrița Nord – Cluj Napoca și retur;
R 5002, R 5003, R 5016, R 5017: Buzău – București Nord și retur;
R 4331, R 4338: Oradea – Halmeu și retur.
Lista trenurilor Regio afectate:
R 4332: Satu Mare – Oradea;
R 4401, R 4402, R 4405, R 4406: Satu Mare – Halmeu și retur;
R 4502: Siculeni – Brașov;
R 4533, R 4536: Târgu Mureș – Războieni și retur;
R 2441, R 2443: Târgu Mureș – Sibiu și retur;
R 2445, R 2447: Teiuș – Târgu Mureș și retur;
R 2560, R 2561: Mediaș – Sibiu și retur;
R 2563: Sibiu – Sighișoara;
R 2564: Beia Hm – Sibiu;
R 2567, R 2568: Sibiu – Sighișoara și retur.

















