Măcar o dată în viață ai cunoscut doi oameni care au același nume de familie, dar nu sunt rude. Sunt anumite nume uzuale, cum ar fi: Popescu, Ionescu, Petrescu, Popa și altele. Dacă te numeri printre cei amintiți, ar fi interesant să vezi de unde vine, de fapt, această denumire. Procedura este extrem de simplă, durează mai puțin de un minut să vezi din ce zonă a țării a pornit povestea sau până unde s-a răspândit.
În cazul în care ai un nume mai special, harta, făcută în baza datelor publice de la recensământ, te poate ajuta. Indiferent de cum te cheamă, ai șansa să vezi dacă denumirea familiei tale este aparte sau dacă este întâlnită frecvent, chiar AICI.
„Acest proiect vrea să cartografieze frecvența numelor de familie românești, raportată la diferite zone ale țării.Proiectul indexează 2.700.000 de nume de persoane din 3.800 de localități și conține 130.000 de nume de familie diferite”, se arată în descrierea hărții.
Iată și câte persoane au cele mai comune nume de familie, dar și de unde provin:
Popescu: 6.427, cei mai mulți sunt din București și Constanța;
Ionescu: 5529, numele se pare că ar veni din Bulgaria, dar este extrem de popular în multe zone ale țării;
Petrescu: 1705, numele vine tot dinspre Bulgaria, din apropiere de granița cu România;
Popa: 3714, un nume foarte comun în București, de unde ar fi și pornit;
Neacșu: 1106, des întâlnit în Pitești, Ploiești, Târgoviște;
Radu: 3732, ar fi ajuns pe teritoriul țării noastre de la bulgarii care au migrat spre sudul României;
Cristea: 1727, aceeași poveste ca la Neacșu, ambele fiind nume uzuale.
De unde vin terminațiile „-escu”, „-eanu” și de ce sunt nume uzuale cu prefixul „a”. Semnificația numelor de familie ale românilor
Numele de familia au apărut în Roma antică, din dorința de a crea o categorisire clară și o segmentare a gospodăriilor. Capul familiei, respectiv bărbatul, era după care erau denumiți și ceilalți membri ai casei. Până acum, nu pare că s-a produs vreo schimbare, nici în mii de ani. Prenumele erau comune, cum se întâmplă și acum.
În România, pe de altă parte, numele de familie ar fi apărut abia în secolul al XVIII-lea, respectiv în secolul XIX, din punct de vedere legal. Multe nume uzuale au terminația „escu” este o variantă prescurtată a românilor din Evul Mediu pentru cuvântul „fiul lui”. Ca urmare, dacă te numești Dumitrescu, înseamnă că strămoșul tău era fiul unui Dumitru.
Dacă tatăl nu-și recunoștea copilul legal, se prelua prenumele mamei, la care se adăuga „a” sau „al” ca prefix. Exemplu: Amarei înseamnă fiul sau fiica Mariei, femeie al cărei prunc era bastard.
Terminația „eanu” arată, de regulă, locul de unde provenea familia. De exemplu, Munteanu înseamnă că erai din Muntenia, Olteanu, din Olt și altele.
CITEȘTE ȘI: 44.000 de euro prin Programul Rabla. Cine sunt românii care vor primi suma uriaşă pentru un autovehicul
