Hărțuirile din universitățile din România continuă. Au fost înregistrate cazuri de hărțuire sexuală la 22 de universități de stat și private

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 06-12-2024 09:39

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Toamna acestui an a adus un adevărat cutremur în instituțiile de învățământ superior, cu un val de acuzații și dezvăluiri tulburătoare. Se pare însă că în ciuda mediatizării subiectului, hărțuirile din universitățile din România continuă. Este concluzia unei analize ce a fost realizată de specialiști la nivel național. În nu mai puțin de 22 de universități de stat și private au fost înregistrate cazuri de hărțuire sexuală.

O radiografie alarmantă a fost făcută recent mediului universitar de la noi din țară. Victimele nu sunt doar studente, ci provin și din rândul personalului didactic.

Au fost analizate 76 de instituții de învățământ superior din România, atât de stat cât și private. Demersul a fost realizat la cererea Ministerului Educației.

Te-ar putea interesa și: Dezastru pentru Alfred Bulai, profesorul de la SNSPA devenit oroarea studentelor. Magistrații au ascultat rugămintea procurorilor

Care sunt universitățile din România în care au fost sesizate cele mai multe cazuri de hărțuire

Astfel, potrivit datelor prezentate de Consiliul de Etică și Management Universitar, în ultimii 13 ani au fost sesizate cazuri de hărțuire sexuală în 22 de universități de la noi din țară.

Cele mai multe au fost înregistrate la Universitatea București, urmată de Universitatea Transilvania din Brașov și UBB.

„Ca urmare a adresei ME nr. 771/GP/31.07.2024, care cuprindea cererea de analiză a cazurilor de hărțuire sexuală în universitățile din România, Biroul Consiliului de Etică și Management Universitar a hotărât și transmis adresa nr. CEMU 110/05.08.2024 si două e-mailuri de revenire la adresă, prin care s-au cerut date concrete privind cazurile de hărţuire sexuală. Pe baza răspunsurilor primite de la aproape toate universitățile se constată următoarele:

  • Din 76 de universități (52 de stat şi 24 private) care au trimis note-explicative – la 22 de universități au existat cazuri de hărţuire sexuală;

  • Din cele 22 de universități care au avut cazuri, toate acestea au avut loc după aparitia Legii 1/2011. Răspunsurile au avut în vedere doar situația de după apariția Legii 1/2011 (sau chiar perioade mai recente), deci toate cazurile semnalate de cele 22 de universități au avut loc după data apariției acestei legi.

  • Victimele au fost cu preponderență de genul feminin, provenind atât din rândul studentelor, cât și din personalul didactic”, se arată în raport, potrivit edupedu.ro.

Te-ar putea interesa și: „SNSPA, nu uita, abuzul e și vina ta!”, au strigat studenții. Tinerii cer conducerii să nu mai apere profesorii de tipul lui Alfred Bulai și Marius Pieleanu, acuză că ar fi mai multe victime

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri