Harvard devine o Universitate cu circuit închis. Donald Trump alungă toţi străinii, apoi pune lacătul pe porţi pentru studenţii internaţionali

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 23-05-2025 19:13

Article thumbnail

Sursă foto: captură YouTube

Donald Trump mai "arde" o punte are unea tinerii din întreaga lume cu SUA. Liderul de la Casa Albă interzice studenţii străini la Universitatea Harvard. Cei care urmează deja cursurile acestei universități vor trebui să se transfere la alte instituții sau să-și piardă statutul legal în Statele Unite.

Cum a putut face Administraţia Trump acest lucru? Aparent, destul de simplu. A revocat certificarea Harvard pentru programul destinat studenților și vizitatorilor internaționali, după o analiză referitoare la legalitatea unor cereri de înregistrare extinse.

Citiţi şi: Elevul român de 17 ani care a băgat spaima-n SUA şi în FBI scapă, deocamdată, de furia americanilor. Capetele de acuzare sunt incredibile

Universitatea Harvard contestă decizia

În acest moment, 27% din totalul studenților înscrişi la Harvard sunt străini. Reprezentanții consideră decizia drept ilegală și nejustificată.

"Vă scriu pentru a vă informa că, începând de acum, certificarea Universității Harvard pentru programul de studenți și vizitatori este revocată, ca urmare a nerespectării legii.

Studenții străini deja înscriși trebuie să se transfere sau își vor pierde statutul legal. Fie ca acest lucru să servească drept avertisment pentru toate universitățile și instituțiile academice din țară", a transmis secretarul american pentru Securitate Internă.

Preşedintele Harvard, Alan Garber, a transmis vineri, într-o scrisoare, că universitatea a contestat în instanţă decizia. El a amintit despre "represiune împotriva Harvard, ca urmare a refuzului nostru de a renunţa la independenţa academică”.

Studenții chinezi au intrat în panică

Studenții chinezi de la Harvard și-au anulat vineri zborurile spre casă și au solicitat consiliere juridică pentru a rămâne în SUA. Numărul studenților internaționali chinezi din Statele Unite a scăzut la aproximativ 277.000 în 2024, de la un maxim de aproximativ 370.000 în 2019.

„Unii prieteni mi-au sfătuit să încerc să nu rămân în locuința actuală dacă situația se agravează, deoarece consideră că este posibil ca un agent al Serviciului de Imigrare și Vamă să te ia din apartament”, a mărturisit un student chinez care învaţă la Harvard.

Mai mulți „prinți” chinezi, așa cum li se spune în SUA tinerilor care provin din elitele Chinei, au învăţat în ultimele două decenii la Harvard, printre care şi fiica președintelui Xi Jinping, Xi Mingze.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri