În ultima parte a anului recent încheiat, prin intermediul unui teaser, HBO Max a dat contur unui 2026 bogat. S-a spus că anul va debuta cu revenirea serialului „The Pitt”, urmând lansarea sezonului #4 al dramei „Industry”. De asemenea, a fost expus faptul că pe 18 ianurie va fi adus pe ecrane „A Knight of the Seven Kingdoms”, al doilea spin-off din universul „Game of Thrones”.
HBO Max în 2026 – de la comedii, la drame
Jurnaliștii de la Ziare.com au notat că printre producțiile anunțate pentru lunile următoare se regăsesc sezonul 3 din „The Night Agent” și continuarea „One Piece”, al doilea sezon fiind programat pentru data de 10 martie 2026. „Euphoria” va reveni cu sezonul 3 în aprilie. Astfel, finalul serialului va fi marcat.
Respectivul teaser a mai promovat titluri din multiple genuri, de la comedii („Rooster”, „The Comeback”), la drame („Half Man”) și documentare („Mel Brooks: The 99 Year Old Man!”).
Trailerul a adus în atenția publicului și seriale care în 2026 vor continua francize deja cunoscute, cum ar fi „The Gilded Age” – sezonul 4. Printre titlurile noi sau revenirile notabile se numără „War”, un serial juridic, și „Dune: Prophecy”, sezonul 2, amplasat cu mii de ani înaintea trilogiei cinematografice.
Prețurile abonamentelor
Serviciile de streaming au devenit extrem de căutate de români, foarte mulți dintre aceștia având conturi pe platforme precum Disney+, HBO Max, Netflix sau Sky Showtime. Prețurile abonamentelor diferă, după cum era de așteptat să se întâmple.
De exemplu, HBO Max atrage doritorii cu unele tipuri de abonament. Primul este Basic cu publicitate, la 4,99 euro pe lună sau 49,90 euro pe an, aducând vizionare pe două dispozitive simultan și rezoluție Full HD 1080p.
A doua variantă? Abonamentul Standard, care vă permite să transmiteți în flux pe două dispozitive simultan. Această opțiune vine la pachet cu rezoluție Full HD și permite 30 de descărcări. Prețul pentru Standard este de 8,99 euro pe lună, cei interesați având, totodată, posibilitatea să achite 89,90 euro pentru un an întreg.
Al treilea tip de abonament este cel Premium, care vă permite să transmiteți în flux pe patru dispozitive simultan, cu 4K UHD și Dolby Atmos disponibile și cu 100 de descărcări, în schimbul sumei de 11,99 euro pe lună / 119 euro pe an.














