Herăstrău, moșia lui Kim Jong Un. Combinațiile Coreei de Nord într-una dintre cele mai vânate zone din București

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 06-11-2025 07:08

Actualizat: 08-11-2025 09:25

Article thumbnail

Sursă foto: nknews.org

Potrivit unei investigații recente, se pare că regimul nord-coreean a pus în practică, la București, o schemă imobiliară, după primul val de sancțiuni internaționale. Ambasada Coreei de Nord a închiriat blocul de protocol, pe care îl deține în curtea reprezentanței diplomatice situate în proximitatea parcului Herăstrău, unei companii românești, pe care ulteriror l-a subînchiriat către zeci de firme și persoane fizice.

România este una dintre puținele țări din UE care încă au o ambasadă a Coreei de Nord. Totodată, a fost ultimul stat european care și-a închis ambasada de la Phenian, în octombrie 2021.

În București, Coreea de Nord are ambasada în zona de nord a Capitalei, lângă parcul Herăstrău. În anul 1977, regimul Ceaușescu a dat imobilul „în folosință gratuită” misiunii diplomatice pentru 90 de ani. Terenul pe care se află acest imobil aparține statului român.

Potrivit RISE Project, în curtea ambasadei se află un bloc de procotol, care a devenit centrul unei afaceri imobiliare, Contractul a fost încheiat în anul 2011.

„Sunt în total 25 de apartamente (…) Am descoperit că o singură firmă a primit de la regimul nord-coreean dreptul să închirieze toate apartamentele din bloc. Banii sunt încasați direct de firma IMA Partners SRL, care are un contract exclusivist, parafat încă din 2011 direct cu Guvernul de la Phenian, pentru tot blocul din perimetrul ambasadei”, scrie publicația.

(VEZI ȘI: Comuna din Ardeal datoare vândută. Nadeș se ridică la nivelul orașelor la capitolul datorii)

Schema imobiliară pusă în practică de regimul lui Kim Jong Un la București

Administratorul firmei este Marius Iliev (68 de ani), un om de afaceri implicat în mai multe companii producătoare de vin, energie verde și imobiliare. Acesta subînchiriază apartamentele din bloc, fiind practic mulți ani un intermediar între regimul nord-coreean și cei care se mutau acolo. În ultimii 14 ani, peste 20 de firme au avut sediul social în acest imobil.

Conform contractului, compania privată s-a obligat să plătească lunar Guvernului de la Phenian, timp de 49 de ani, 10.000 de euro: 5.000 de euro pentru bloc și încă pe atât pentru terenul de sub clădire.

O altă înțelegere între omul de afaceri și ambasadă prevedea construirea unui nou bloc, de 6 etaje, în aceeași curte, adică tot pe terenul statului român. Acest plan nu a avut însă succes, deși omul de afaceri susține că autoritățile româneîși dăduseră acordul.

„Aceste investiții noi nu ni le-am recuperat. Ca să ni le recuperăm, singura soluție este reținerea bunului, utilizarea lui până în momentul în care ne recuperăm pagubele. (…) Atâta timp cât putem să folosim bunul, nu am de ce să-i dau în judecată. Adică i-am anunțat că nu le dau bunul și nici chiria n-o mai plătesc din momentul în care s-au impus sancțiunile”, a spus Iliev, pentru RISE Project.

(NU RATA: Dispar restaurantele din mall-ul corporatiștilor. Toată zona de food court va avea o nouă față la Promenada)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri