Auchan este unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața din țara noastră. Concurența acerbă a determinat însă retailerul francez să-și regândească strategia. Astfel, un nou concept de magazine a fost creat special pentru România. Magazinele ATAC propun prețuri mici la scară generalizată, dar și un sistem de prețuri cu reducere pentru cantități mai mari, datorită optimizărilor de game și reducerii cheltuielilor de operare.
După ce în luna aprilie a acestui an Auchan a deschis primul hipermarket discount ATAC în Brașov, două noi astfel de magazine au fost inaugurate la Ploiești și Timișoara, fiecare cu o suprafaţă de peste 7.000 de metri pătrați.
(VEZI ȘI: Lanțul care spulberă Lidl deschide 200 de supermarketuri dintr-un foc. Noile magazine vor invada piața actuală din Ungaria)
Auchan a deschis două noi magazine de discount în România
Cele două noi magazine oferă clienților peste 15.000 de produse, 60% produse alimentare şi 40% nealimentare. În fiecare dintre noile magazine ATAC activează peste 100 de angajați. Hipermarketurile sunt deschise zilnic în intervalul 08:00 - 21:00.
„Începând cu 6 iunie, magazinele Auchan Discount Calea Şagului din Timişoara şi Auchan Discount Ploieşti au devenit ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici preţuri al reţelei ajungând astfel la 3 unităţi, după ce primul hipermarket ATAC a fost deschis la Braşov în aprilie. Sub sloganul „Jos cu preţurile!”, magazinele ATAC propun preţuri mici la scară generalizată, precum şi un sistem de preţuri cu reducere în cascadă, pentru cantităţi mai mari, datorită optimizărilor de game şi reducerii cheltuielilor de operare.
Preţurile sunt reduse ca urmare a unor investiţii anterioare ce au vizat reducerea consumului de energie electrică, diminuarea spaţiilor pentru vitrinele frigorifice, optimizarea proceselor logistice, precum şi reducerea costurilor de transport şi a investiţiilor în decor şi publicitate. Totodată, în ATAC, retailerul aprovizionează şi manipulează produsele la palet şi bax, utilizând un mobilier adaptat, prezintă game de produse esenţiale, reduce consumabilele, ambalajele şi spaţiile de depozitare şi negociază achiziţia de cantităţi mari pentru preţuri mai bune”, se arată în comunicatul retailerului Auchan.
Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 30 de hipermarketuri clasice, 3 hipermarketuri Hiper Discount, 7 supermarketuri, magazinul Auchan Go şi aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan. În anul 2022, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de euro.
(NU RATA: Angajatul minune al fraților Pavăl, de la Dedeman, care le-a adus 2,3 miliarde de lei. Cum au reușit afaceriștii să-și rotunjească veniturile)


















