România se poate mândri cu bijuterii turistice aflate mai puțin în lumina reflectoarelor, care însă captează atenția lumii întregi. Astfel, Hotelul Matca din județul Brașov a reușit o performanță de răsunet, fiind inclus de revista TIME pe lista celor mai spectaculoase 100 de locuri din lume pe anul 2025.
Publicația a descris zona turistică astfel: „un paradis izolat în Munții Carpați, un refugiu pe un deal din județul Brașov".
Un refugiu exclusivist pe un deal mirific

Hotelul boutique este situat în satul Șimon și a fost deschis în ianuarie 2024. Este un loc de cazare exclusivist, cu 16 camere și două vile private, fiecare decorată cu obiecte tradiționale artizanale.
„Pasionații de natură au parte de un paradis izolat în Munții Carpați în drumul lor spre Hotelul Matca, un refugiu pe un deal din județul Brașov din România. Situat într-un sat bucolic cu vederi panoramice asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului, hotelul de tip boutique Relais & Châteaux reproduce un sat transilvănean marcat de obiceiuri vechi de secole", scriu jurnaliștii de la TIME despre exclusivista locație.
Conform echipei de jurnaliști, Matca Hotel promovează un concept transilvănean de fine dining, bazat pe principiul farm-to-table, acompaniat de rafinatele vinuri românești.

Matca are propriul stup
Un aspect interesant este că hotelul are propriul stup de albine, produsele apicole obținute fiind folosite în preparatele din meniul restaurantului. În plus, Matca Hotel oferă o selecție exclusivistă de ceaiuri în parteneriat cu Roha Silva.

„Numit după cuvântul românesc pentru regina albinelor (un simbol al bogăției și norocului), apiarul de la Matca produce produse din miere care completează amestecul exclusiv de ceai din plante al hotelului, realizat de Roha Silva. Oaspeții se pot îmbăia în fân – o experiență care implică înfășurarea întregului corp în fân cald și umed – într-o colibă mică, din lemn, și pot înota cu o priveliște impresionantă în piscina spa-ului”, mai scrie revista Time.
Hotelul, aflat chiar în apropierea Castelului Bran, le oferă oaspeților o experiență inedită, inclusiv un tur privat pe timp de noapte al castelului renumit în toată lumea.



















