Hoția de la Kaufland, „patentată” de o angajată a retailerului. Femeia și un bărbat pe care-l cunoșteau au reușit să pună la punct o strategie incredibilă

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 05-03-2025 06:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Au încercat să păcălească sistemul, dar ulciorul nu a mers de multe ori la apă. Un client de la Kaufland a "cumpărat" mai multe produse de la celebrul supermarket, apoi a ieşit prin zona de „self-service”. Până aici, totul pare în regulă.

Numai că bărbatul de 47 de ani nu scana toată marfa, dar tot reuşea să iasă fără probleme din Kaufland, cu ajutorul unei supraveghetoare de la casele self-service, care se făcea că nu vede ilegalitatea. Anchetatorii au descoperit că cei doi erau complici.

Citiţi şi: Produsele din Kaufland, Lidl, Carrefour sau Mega Image care vor dispărea. Acum se găsesc la tot pasul dar vor fi eliminate la cererea expresă a UE

Bărbatul şi femeia, reţinuţi

Hoţul şi angajata de 33 de ani au fost reţinuţi, iar acum sunt cercetaţi penal. Bărbatul - pentru furt în formă continuată, iar femeia - pentru complicitate la infracțiunea de furt în formă continuată.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada noiembrie – decembrie 2024, bărbatul ar fi sustras în mod repetat produse dintr-un hypermarket din Șelimbăr.

Bărbatul ar fi colectat produse din magazin, iar în zona caselor de marcat de tip „self pay”, cu sprijinul femeii, angajată a societății, ar fi scanat doar o mică parte din produse, femeia asigurându-i totodată ieșirea din magazin”, au informat reprezentanții poliției.

Complicii au pus în aplicare schema de șapte ori, cauzând societății un prejudiciu de 10.600 de lei.

Citiţi şi: Mega-discounturi fără limită în supermarketul din România „călcat” de mii de clienți. Tot mai mulți români încep să profite de prețurile mici

Secretul poduselor Kaufland cu preţul la jumătate

Autoritățile din UE și implicit cele din România le-au cerut comercianților să reducă prețurile pentru alimentele care se apropie de expirare.

Un exemplu de alimente reduse la preț sunt mezelurile pe care retailerul german le pune la vânzare. Sunt bucăți din calupuri mari, de la segmentul lor cu astfel de preparate, pe care le vând la suta de grame.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri