Comitetul de Investigații al Rusiei, a transmis printr-un comunicat de presă, că soldaţii ucraineni ar fi comis torturi asupra unor soldați ruși, în momentul în care i-au capturat și că vor deschide dosare penale pentrua investiga aceste fapte, scrie news.ro
Comitetul, care anchetează crimele majore, a precizat că unii soldaţi ruşi au fost capturaţi de forţele ucrainene în regiunile Zaporojie şi Nikolaev şi au fost deţinuţi ilegal de serviciul de securitate al Ucrainei.
”Ruşii au fost supuşi la violenţă fizică şi tortură pentru a-i forţa să dea explicaţii false cu privire la condiţiile reale de detenţie ilegală în sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei şi despre operaţiunea militară specială (a Rusiei)", se arată comunicatul comitetului.
Acuzaţiile comitetului nu au putut fi verificate.
Ucraina a comunicat că verifică toate informaţiile referitoare la tratamentul prizonierilor de război. De asemenea, autorităţile ucrainene vor investiga orice încălcări şi vor lua măsurile legale corespunzătoare.
Alexander Bastrikin, directorul Comitetului de Investigaţie, a ordonat, de asemenea, joi, deschiderea unei anchete cu privire la presupusele bombardamente ale forţelor ucrainene asupra civililor din autoproclamata Republică Populară Lugansk, în timp ce evacuau regiunea vecină, Harkov, scrie news.ro
Hoțul strigă hoții! Rusia acuză că soldații ucraineni au 'capturat' soldați ruși și i-au 'torturat'!
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



