Vacanță cu un pretext „nobil”, în slujba cetățeanului, pentru un primar din Maramureș. Sejurul de lux de peste 9.000 de lei va fi plătit din bani publici pentru ca alesul local să meargă o săptămâna în luna august, pe Litoralul românesc. În condiții premium, desigur.
Achiziția a fost făcută printr-o firmă prin Serviciul de Achiziții Publice. De notat că edilul nu este la primul curs de formare de acest fel.
Curs de specializare de 9.200 lei
1.826 de euro, în jur de 9.200 de lei. Primarul comunei Sălsig din judeţul Maramureş va cheltui această sumă impresionantă în doar o săptămână. Însă, ea nu provine din propriile fonduri, ci din bugetul primăriei pe care o conduce.

Achiziţia este listată în SEAP şi este prezentată drept curs de specializare. Nu se precizează câte persoane merg la acest curs. O echipă de jurnaliști a încercat să afle aceste informaţii chiar de la primar, însă nu l-au găsit la birou. A răspuns la telefon doar viceprimarul.
Anul trecut, primarul s-a bucurat de o vacanță similară, cumpărată de la aceeași firmă. De data aceea, a fost vorba de un 'curs de comunicare în administraţia publică'. Totul a costat 1.546 de euro, cazarea fiind la un hotel de 4 stele din stațiunea Jupiter.
Localnicii sunt revoltați de această „aroganță
În replică, viceprimarul comunei, Dinu Pop, critică această decizie imorală.
„Am înțeles că în fiecare an se duc mai mulți primari. Sunt alocați bani pentru așa ceva. Nu știu ce concursuri se țin acolo, ce instructaje fac. În fiecare an au dreptul să meargă la locul ăsta”, spune viceprimarul Dinu Pop.
Acesta este secondat și de locuitori, cei 1.600 de locuitori ai comunei, care susțin din taxele și impozitele acest drept al edilului lor. Iată câteva din opiniile acestora, exprimate la Antena3.ro.
Localnic: „E țara tuturor posibilităților.”
Localnic: „Eu nu îmi permit să mă duc în concediu. N-am atâția bani.”
Localnic: „Bine face. Merită. Pentru ce a făcut pentru satul ăsta până acum merită.”
Reporter: „Dumneavoastră v-aţi permite să mergeţi cu aşa sumă șapte zile?”
Localnic: „Cum să-mi permit?”
Reporter: „Aţi fost vreodată pe litoral la noi?”
Localnic: „Nu. Nici nu m-am gândit la aşa ceva”



















