Mai multe hoteluri și pensiuni din Deltă care cumulează peste 1.000 de locuri de cazare, și-au anunțat intenția de a rămâne deschise pentru a primi turiști de Crăciun și Revelion, dublându-se, astfel, față de anul trecut, capacitatea de cazare disponibilă, potrivit unui studiu al Green Village, resortul de 4 stele din Sfântu Gheorghe, administrat de Grupul Eurolines Romania.
Hotelierii se așteaptă ca din ce în ce mai mulți turiști, inclusiv o parte dintre cei cu vouchere de vacanță, care n-au mai găsit loc la mare în vară, să aleagă Delta pentru Crăciun și Revelion, o destinație mai ieftină, mai caldă și mai puțin aglomerată
decât stațiunile montane în perioada sărbătorilor de iarnă.
Câteva hoteluri importante și mai multe pensiuni din Deltă rămân deschise în acest an pentru sărbătorile de iarnă, în
timp ce o parte dintre structurile de cazare din această destinație și-au închis deja porțile, iar cealaltă parte își va
închide porțile la jumătatea lunii octombrie.
Cu toate acestea, structurile de cazare care rămân deschise până pe 3 ianuarie, pentru a putea organiza și Crăciunul, și Revelionul, cumulează peste 500 de camere, respectiv mai mult de 1.000 de locuri. Prin comparație, anul
trecut, de Crăciun și Revelion au fost disponibile în Delta Dunării doar circa 500 de locuri de cazare.
"Deja, din această toamnă se constată o creștere cu 25% a cererii pentru Delta Dunării. Acum, la jumătatea lunii septembrie, avem un grad de ocupare de 75% față de peste 65% anul trecut, iar pentru luna octombrie estimăm că resortul va fi ocupat în proporție de 45%, comparativ cu 22% în octombrie 2017", a declarat Laurențiu Butuc, Directorul General al Green Village Resort.
Numărul turiștilor care vin în Deltă în perioada de iarnă crește puternic din mai multe motive: vin din ce în ce mai mulți
turiști străini, companiile românești organizează diverse evenimente în această perioadă, iar numărul celor care aleg Delta pentru Crăciun și Revelion în detrimentul stațiunilor montane, crește puternic, pentru că un sejur în Deltă este mai ieftin de Revelion decât în miezul verii, în timp ce sărbătorile de iarnă în stațiunile de la munte sunt cele mai scumpe din an. La Green Village, de exemplu, un pachet de trei nopți de cazare de Crăciun, cu pensiune completă, cu mese tradiționale şi program de entertainment, costă 230 de euro de persoană, iar un pachet similar de Revelion are prețul de 335 de euro de
persoană.
„În Deltă nu este atât de frig iarna sau, oricum, nu atât de frig ca la munte. Oamenii vin aici pentru sărbătorile de iarnă ca o alternativă la aglomerația, agitația și prețurile mari de pe Valea Prahovei. Vin pentru experiență, pentru un altfel de Crăciun sau Revelion. Vremea este mai blândă, iarna este ca o toamnă întârziată, Dunărea nu îngheață până la jumătatea lunii ianuarie, iar turiştii se pot plimba cu barca, pot pescui și pot observa păsările prădătoare. Ne așteptăm ca în următoarele două luni, dar mai ales de Crăciun și Revelion, să avem un număr important de turiști cu vouchere de vacanță.", a afirmat Laurențiu Butuc.
Vezi și Lia Olguța Vasilescu aruncă bomba! „Suntem pe primul loc în Europa”
Majorări salariale! Ce categorie de angajați este vizată
SURSE! Cum poate pierde Liviu Dragnea totul – Decizia prin care rămâne fără scaunul de șef al PSD
Idee pentru vacanța de iarnă! Cât costă pachetele de Crăciun și Revelion în Delta Dunării
Trending

25 febPolitica
Osanale pentru Bolojan de la Andrei Caramitru: Guvernul e stabil, Bolo e stabil, nu vom avea haos

25 febActual
Cristian Preda, spaima diplomelor de doctorat, a slujit la mulți politicieni controversați. Fostul consilier al Elenei Udrea a făcut show la Digi 24

25 febActual
ANM: Ninsoarea și vremea rea pun stăpânire pe România. Harta zonelor afectate până joi dimineața

25 febSocial
Ilie Bolojan, urmărit penal? Scenariul horror pentru premier la care visează sindicaliștii din România

25 febActual
Apare o nouă fabrică în România. Orașul în care doi antreprenori români vor investi 6 milioane de euro pentru a revitaliza industria navală

08:30Actual
Cutremur în România în dimineața zilei de joi. A depășit magnitudinea de 3 grade pe scara Richter

25 febActual
Autostrăzile devin spaima micilor afaceri. Cum schimbă noua infrastructură rutieră a României peisajul investițiilor locale

25 febSocial
Când intră pensiile în luna martie. Vești grozave pentru milioane de seniori români, banii ajung înainte de termenul firesc

25 febEntertainment
WhatsApp, anunț pentru toți românii care folosesc aplicația Se schimbă felul în care vor putea fi trimise mesajele

25 febActual



