Românii care au plecat peste hotare au ales ori să muncească într-o anumită industrie, ori să își creeze propriul business. Aceasta este și povestea unei românce plecate în Italia care a venit cu ideea de afacere ce i-a adus un succes considerabil. Compania acesteia a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute în domeniul său de activitate.
În 2008, Teodora Lazăr, o tânără pasionată de design și marketing, a pus bazele unei afaceri care avea să devină una dintre cele mai cunoscute în domeniul mobilierului premium din România. Pornind cu doar trei branduri italiene de mobilier și cu mult curaj, ea a fondat agenția Dedalo, care astăzi reprezintă 28 de mărci renumite, inclusiv Ditre Italia, Calligaris și Ethimo. Povestea sa este o inspirație pentru cei care visează să-și transforme pasiunea în succes.
Ideea de afacere care a propulsat-o pe o româncă plecată în Italia
Drumul către antreprenoriat a început în timpul facultății de comunicare și relații publice din Cluj-Napoca, unde Teodora a lucrat într-o agenție de publicitate. Acest mediu dinamic i-a oferit primele lecții despre gestionarea relațiilor cu clienții și despre dezvoltarea unor campanii eficiente. După absolvire, și-a continuat parcursul profesional în Italia, unde a descoperit industria mobilei, lucrând ca manager de marketing într-o agenție specializată. Acolo, a intrat în contact cu unele dintre cele mai mari branduri italiene de mobilier și a fost fascinată de procesul de design.
„Aceasta lume a designului a devenit pentru mine o pasiune”, mărturisește ea.

După doi ani petrecuți în Italia, în zona Treviso, o regiune renumită pentru fabricile sale de mobilă, Teodora a decis să se întoarcă în România. Cu un vis clar în minte, a deschis agenția Dedalo, pornind la drum singură, fără angajați și cu resurse limitate. Își prezenta portofoliul de branduri exclusiviste arhitecților și proprietarilor de showroom-uri, promovând calitatea și eleganța mobilierului italian.
Compania nu avea angajați, iar resursele erau limitate
De-a lungul anilor, Dedalo a crescut semnificativ, impunându-se ca lider pe piața proiectelor hoteliere de lux. Printre colaborările de succes ale companiei se numără mobilarea Swissotel din Poiana Brașov, unul dintre cele mai importante hoteluri din țară. Fiecare proiect finalizat reflectă pasiunea Teodorei pentru design și angajamentul față de excelență.
Astăzi, Dedalo nu mai este doar o agenție, ci o marcă de referință în România, recunoscută pentru colaborările sale de prestigiu și pentru portofoliul său impresionant. Povestea Teodorei Lazăr este exemplul perfect al modului în care perseverența, viziunea și dedicarea pot transforma o idee simplă într-un brand de succes. Ceea ce a început ca un vis „ascuns într-un sertar” a devenit o poveste inspirațională pentru antreprenorii din întreaga lume.



















