Senatoarea Diana Şoşoacă a și în în acest an la Iași la pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceasta a generat câteva momente de tensiune când a încercat să facă uz de funcția publica pentru a ajunge în incintă pe unde nu era voie.
”Sunt senatorul, hai, ne certăm… Da, domnule, acolo, sunt aşteptată”, a susţinut aceasta. În ciuda faptului că jandarmul i-a spus din nou că nu poate intra, senatoarea şi-a văzut de treabă şi, împreună cu susţinătorii ei, s-a alăturat celorlalţi credincioşi. „Dumneavoastră ce faceţi? Opriţi un senator să treacă?”, a susţinut aceasta.
Senatoarea a făcut şi o serie de declaraţii în care a susţinut faptul că va sta de două ori la coadă pentru a se închina la raclă pentru România, ţară despre care susţine că „se află pe fundul prăpastiei”.
”Am venit cu gânduri de pace, de rugăciune pentru această ţară şi pentru acest popor amărât. Noi am venit azi-noapte, de la 3 am stat la coadă şi o să mai stăm încă o dată pentru că o rugăciune în plus este binevenită pentru ţara aceasta care se află pe fundul prăpastiei la acest moment.
Rugăciunile noastre şi lupta noastră, că n-a fost numai a mea, de anul trecut, a făcut ca Dumnezeu să învingă în România şi Dumnezeu a învins poate cei mai mari trădători pe care i-a avut România în ultimii 31 de ani. Şi anul acesta au fost ceva probleme, sâmbătă s-a lucrat intens între toate instituţiile statului, astfel încât, la acest moment, articolul 29 din Constituţia României să poată fi respectat, ca dreptul la credinţa religioasă să nu poată fi îngrădit în niciun mod.
Dar atunci când avem străini la putere şi mai ales peroane care nu sunt nici căsătorite şi nu au nici copii nu au cum să înţeleagă ce înseamnă să fii familist, să mergi la biserică şamd. Şi mai ales că sunt de altă religie.
Şi atunci avem o problemă. Avem o problemă pentru că religia lor văd că începe să se impună în Europa şi stau să-mi aduc aminte, să ne aducem aminte cu toţii cât a luptat Ştefan cel Mare împotriva Imperiului Otoman tocmai pentru ca aceste tărâmuri minunate să rămână creştine, iar acum ce? Să fim musulmanizaţi pentru că un musulman conduce România? Cu tot respectul pentru musulmani, dar aici suntem creştini ortodocşi şi trebuie să ni se respecte drepturile.
Aici e problema. Vorbim de Raed Arafat. Dacă nu ar exista acest om şi ceilalţi politicieni care nu fac decât rău efecitv… deci nu i-am văzut cu un pic de empatie, cu un pic de suflet, n-au nimic, nu simt. Sunt reci, sunt opaci, sunt insensibili. De aceea avem aceste probleme. Da, deci anul trecut, nu ştiu, poate că Sfânta Cuvioasă Parascheva a vrut să fiu senator tocmai ca să duc la îndeplinire probabil menirea pe care o am, cum zice Sfinţia sa Teodosie”, a declarat Diana Şoşoacă, conform romaniatv.net.













