Creșterea taxelor și impozitelor a pus o presiune finaciară uriașă pe umerii românilor. Se pare însă că anul viitor nu va aduce noi vești proaste în acest sens. Premierul Ilie Bolojan a făcut vineri anunțul care aduce liniște pentru milioane de compatrioți.
Invitat în cadrul unei emisiuni radio, Ilie Bolojan a făcut vineri o promisiune ce-i vizează pe toți românii. Potrivit premierului, noi creșteri de impozite nu sunt preconizate pentru anul viitor.
Ilie Bolojan face anunțul izbăvitor pentru milioane de români
Șeful executivului a declarat că taxele pe proprietate nu vor creşte în 2027, însă a avertizat că România s-a angajat prin PNRR ca impozitul pe proprietate să fie raportat la valoarea de piață a acesteia. Astfel, de anul viitor, în țara noastră va fi implementat un soft, la care vor avea acces și primările și cetățenii, care va genera date despre date despre valoarea de piaţă a proprietăţilor din toate localitățile din țară.
„Nu ar urma să crească taxele pe proprietate în 2027, dar România, în PNRR, s-a angajat că va pregăti un model de calcul în care impozitul pe proprietate să se facă la valoarea de piaţă. În aproape toate ţările europene, impozitarea proprietăţii se face la valoarea de piaţă.
Noi am rămas cu nişte indicatori vechi, în care valoarea era una de tip contabil, definită, după care se aplicau diferite procente, în funcţie de localitate, în funcţie de zonarea localităţii şi aşa mai departe. Anul acesta am încercat să venim cu o formulă care să se apropie de valoarea de piaţă medie din România”, a declarat Ilie Bolojan, la Radio România Actualităţi.
Un nou soft va fi disponibil de anul viitor
În plus, premierul a explicat că la Ministerul Finanțelor este în lucru un soft, care va fi disponibil din 2027 primarilor și cetățenilor. Prin intermediul acestui soft va putea fi văzută valoarea de piaţă a imobilelor din fiecare localitate. Datele din acest soft vor fi o bază de calcul pentru impozitele locale.
„În momentul în care acest soft, care este în lucru la Ministerul de Finanţe, printr-o colaborare cu Banca Mondială, va fi finalizat în acest an, el primeşte date din piaţă, toate tranzacţiile care se fac în România trebuie comunicate într-un sistem, în aşa fel încât, din sutele de mii de tranzacţii care se fac într-un an de zile, să determin valoarea de piaţă a unor imobile în zona Militari, în Bucureşti, sau într-un cartier din Timişoara, sau din Iaşi, şi aşa mai departe, sau într-o comună din România.
Deci, ar trebui ca din 2027 primăriile şi cetăţenii să aibă un soft în care să se vadă valoarea de piaţă a imobilelor din fiecare localitate, cât de cât pe zone, care să fie o bază de calcul pentru impozitele locale. Deci, nu e vorba de o creştere, e vorba pur şi simplu de o rafinare, de o granulare a acestor date, pe care astăzi nu le avem, lucrăm la ele”, a mai spus premierul.



















