Ilie Bolojan îi îndeamnă pe bucureșteni să iasă la vot. Ce sfat le dă românilor, cu doar câteva ore înaintea închiderii urnelor

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 07-12-2025 16:46

Actualizat: 07-12-2025 16:55

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Duminică, 7 decembrie 2025, bucureștenii au ieșit la vot pentru a alege noul primar general al Capitalei. Totuși, interesul pentru acest scrutin nu este prea mare, prezența la vot fiind una extrem de redusă. În acest context, premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, prin intermediul rețelelor de socializare, în care îi îndeamnă pe oameni să iasă în număr cât mai mare la vot.

În ciuda faptului că de rezultatul alegerilor de duminică depinde viitorul orașului în care trăiesc, foarte puțini bucureșteni au mers la vot. Prezența la vot este mai scăzută chiar decât de la alegerilor organizate în timpul pandemiei de Covid-19.

Astfel, puțin după ora 18:00, în București s-a atins pragul de 500.000 de voturi exprimate, ceea ce reprezintă aproape 28% din numărul de votanți. Prin comparație, la alegerile locale din 2024, prezența până la aceeași oră a fost de 29,4% (532.000 de voturi).

Ilie Bolojan încearcă să-i mobilizeze pe bucureșteni să iasă la vot

În contextul prezenței reduse la vot, premierul Ilie Bolojan a transmis duminică, prin intermediul rețelelor de socializare, un îndemn pentru bucureșteni. Șeful Executivului îi sfătuiește pe locuitorii Capitalei să meargă la secțiile de votare și să își exercite opțiunea cu un vot „rațional” și „înțelept”. Cum nu are buletin de București, premierul nu a votat la acest scrutin. Fiind însă președintele PNL, partid care îl are candidat în această cursă electorală pe Ciprian Ciucu, Bolojan nu poate rămâne indiferent față de aceste alegeri.

„Încă 5 ore de vot. Îi îndemn pe bucureșteni și pe cetățenii din celelalte localități unde azi sunt alegeri parțiale să vină la vot și să voteze. Votați oameni pricepuți și corecți, votați buni administratori pentru localitățile dumneavoastră. Dați un vot rațional, un vot înțelept! Haideți la vot, fiindcă țara se schimbă în bine, cu fiecare localitate și cu fiecare primar care muncește cum trebuie pentru comunitatea lui”, a scris Ilie Bolojan, pe Facebook.

(CITEȘTE ȘI: Consătenii lui Ilie Bolojan îl iubesc pe liberal. Vorbe frumoase despre cel mai cunoscut fiu al localității)

Ciprian Ciucu acuză dezinformarea prin sondaje

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, susține că „unele partide” dau către presă cifre false legate de rezultatele votării din Capitală până la această oră. Liberalul susține că este o încercare de manipulare pentru a menține în cursă candidați fără șanse.

„Unele partide nu au învățat nimic și fac aceleași prostii pe care le-au făcut în ultimii 35 de ani de zile. Acum trimit „pe surse” cifre false și ei știu asta. În acest moment suntem doar doi competitori cu șanse! Restul e manipulare pentru a ține alți competitori, fără șanse, în viață. Veniți la vot! Nu pot ei manipula, cât putem noi vota! Veniți la vot, votați pozitiv și rațional”, a transmis Ciucu pe rețelele sociale

(NU RATA: Întoarcerea acasă, „cel mai mare pas” din cariera politică a lui Marcel Ciolacu. Candidatul PSD la președinția CJ Buzău vrea servicii mai bune în sănătate și educație)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri