Ilie Bolojan va pleca din funcție săptămâna viitoare. Primele declarații ale ministrului interimar al Educației

Autor: Neacșu Elena

Publicat: 05-02-2026 20:10

Actualizat: 13-02-2026 08:31

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc pe data de 4 februarie, Ilie Bolojan a anunțat că de săptămâna următoare, va veni înlocuitorul său. Premierul nu va mai fi și ministru interimar al Educației. Nu a vrut să divulge data exactă la care va face loc unui alt politician.

Potrivit datelor transmise de șeful Executivului, speră ca de la jumătatea lunii februarie să apară un ministru. Are deja variantele, dar a decis să nu le facă publice. Este un moment propice să se definitiveze o poziție, ținând cont că profesorii ar putea intra în grevă.

ilie bolojan

„Sper că până săptămâna viitoare închidem aspectele care țin de educație. Participând la rezolvarea problemelor mari, am avut ca obiectiv principal, pe de o parte, să deblocăm absorbția de fonduri europene pe componenta de educație avem întârzieri destul de mari și avem câteva mii de obiective în școlile din România care trebuie finalizate și prin măsurile care au fost adoptate, de reorganizare a efortului de personal, prin reașezări în interior și prin sprijinul Ministerului Proiectelor Europene”, a transmis Ilie Bolojan, conform Edupedu.

Ilie Bolojan a ajuns ministru interimar la Educație după plecarea lui Daniel David

Pe data de 22 decembrie, Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației, după doar câteva luni de mandat (primul fiind extrem de scurt, al doilea, întrerupt de el). A fost, în total, șeful Educației vreme de un an. La vremea respectivă, și-a motivat decizia, spunând:

„Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră”, a anunțat Daniel David pe blogul său.

daniel david plangere penala

În locul său, din lipsă de alte variante, a venit Ilie Bolojan, din luna ianuarie. Din start s-a știut că va ține postul doar o scurtă vreme, până când va fi găsit un înlocuitor.

CITEȘTE ȘI: Gratuit pentru românii care au peste 40 de ani, prin CNAS. Beneficiu real, nu ai nevoie decât de card de sănătate

Conducerea ministerului Educației, o misiune extrem de dificilă

Educația a fost cea mai chinuită de pachetele de austeritate. Profesorii sunt deja dispuși să înghețe anul școlar 2025-2026, iar cel care va prelua ministerul va avea serios de muncă.

„Este un portofoliu suicidar pentru cine-l va lua, pentru că [premierul] nu le acordă mandat și susținere politică să facă reformă; ca să faci reformă înseamnă să dai afară întâi din Minister secretarii de stat și secretarii generali care mențin influența baronilor universitari. Vă dați seama ce înseamnă asta pentru Coaliție? Cine vine, vine doar ca să aplice planul lui de tăieri cu 10% în universitar. Probabil doar cineva ahtiat să-și treacă în CV funcția de ministru va accepta”, susține o sursă din conducerea PNL.

CITEȘTE ȘI: Cât costă, de fapt, faimosul ceas al lui Ilie Bolojan. Premierul s-a ferit să spună un preț, dar jurnaliștii au aflat imediat valoarea sa neașteptată

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri