Ilie Bolojan vrea să le taie banii. Angajații de la instituțiile de stat ar putea pierde indemnizațiile

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 10-11-2025 08:11

Actualizat: 10-11-2025 08:17

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Ilie Bolojan

Ilie Bolojan, premierul României, și-a îndreptat atenția către trei companii de stat în povestea indemnizațiilor. Prim-ministrul a declarat pentru Digi24 că a remarcat creșterea indemnizațiilor de conducere cu 30% - 40% la Aeroportul Kogălniceanu, Otopeni și Romatsa.

Avertismentul lui Bolojan? Dacă nu se va realiza o reformă în administrația centrală și la nivel local, acest lucru nu va mai fi posibil în noiembrie, înainte de adoptarea bugetului pentru anul următor.

Mesajul lui Ilie Bolojan: „Îi sfidează pe oameni”

Cele trei entități au intrat pe radarul premierului: „M-am uitat la Aeroportul Kogălniceanu, Otopeni și Romatsa. Păi au explodat indemnizațiile de conducere, le-au crescut cu 30-40%. Dacă legea nu-i mai poate forța, poate bunul simț să-i forțeze, că îi sfidează pe oameni”.

„Aceste lucruri trebuie corectate. Ce vă spuneam de legea bugetului este vital. Dacă nu vom adopta legislația care să facă reforma în administrația centrală și în cea locală, în luna noiembrie nu mai putem să punem în practică această legislație înainte de buget”, a adăugat Ilie Bolojan

CITEȘTE ȘI: Directorul-dictator de la Aeroportul Otopeni. Angajații au început să simtă teamă când merg la serviciu

Promisiunea prim-ministrului României

În continuare, șeful Executivului a lansat o promisiune. Concret, Bolojan a declarat că va „face tot ceea ce este posibil” pentru a-și îndeplini „datoria de premier”.

„În așa fel încât să-i conving pe colegi cum facem economii. Eu am încredere în responsabilitatea colegilor din coaliție, că fiecare știm care e situația și cred că fiecare suntem conștienți de această situație. Un guvern care nu are autoritate... El nu poate livra”, a mai transmis oficialul

NU RATA: Defectul major al lui Nicușor Dan. Noul locotenent al lui Ilie Bolojan știe ce-i lipsește președintelui României

Colaborarea cu Nicușor Dan și chestiunea creșterii de TVA: „Nu se va întâmpla”

De asemenea, Ilie Bolojan a exprimat câteva cuvinte despre colaborarea cu Nicușor Dan, președintele României, și despre posibilitatea unei noi creșteri de TVA.

„Este o relație de lucru instituțională, colaborăm. Nu aspectele diferite sunt problema, ci abordarea instituțională. Am lucrat bine cu domnul președinte.

TVA-ul nu va crește și nici alte taxe. Eu sunt un om corect față de români. E nevoie să facem în continuare reduceri de cheltuieli. Dacă desființăm doar posturi vacante sau luăm măsuri care sunt ocolite sub diferite formule, nu am făcut nimic. Dacă nu corectezi nedreptățile, nu ai legitimitatea să iei alte măsuri”, a mai spus prim-ministrul țării noastre, declarația fiind preluată de Gândul

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri