Imaginile care arată de la ce a pornit bătaia generală de la înmormântarea fetiței omorâte pe trecerea pentru pietoni

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 12-07-2022 20:48

Actualizat: 12-07-2022 21:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Incidentul grav petrecut în această după-amiază din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, în care mai mulți participanți la o înmormântare au lovit cu pumnii și picioarele mai mulți polițiști a plecat de la un schimb de replici dintre fostul adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița și membrii familiei decedatului. Tensiunile au pornit încă din seara zilei de 7 iulie, unde decedata, o minoră în vârstă de 13 ani, a fost omorâtă pe trecerea pentru pietoni de un șofer neatent. 


 


 


 


Înmormântarea fetei a avut loc marți, unde au fost prezenți sute de persoane. Prezența la funerarii a fostului adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița le-a fost 'fatală' participanților, aceștia reproșându-i repreentantului poliției de ce nu a luat măsuri pentru a îl pedepsi pe cel care a lovit în plin fetița în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni. După câteva replici, mai multe participante au sărit pe fostul adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, lovindu-l, iar de acolo a pornit o bătaie generală, fiind nevoie de intervenția mai multor forțe de ordine pentru a liniști spiritele.


 

"Având în vedere manifestările desfășurate în contextul cortegiului funerar, organizat pentru victima unui accident rutier, produs la data de 7 iulie a.c., în municipiul Târgoviște și soldat cu decesul unei minore, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:

În acest context, având în vedere numărul mare de participanți, precum și nemulțumirea acestora referitoare la refuzul de a aproba schimbarea traseului cortegiului funerar, forțele de ordine au intervenit, moment în care persoanele participante s-au manifestat agresiv și ar fi lovit cu pumnii și picioarele 5 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

A fost constituită echipa complexă de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului, fiind efectuate verificări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal.

Pe parcursul manifestării, forțele de ordine (polițiști și jandarmi), au utilizat mijloacele din dotare, neînregistrându-se victime din rândul participanților.

În urma intervenției, conflictul a fost aplanat.

Se continuă cercetările, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Dâmbovița

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri