Polițiștii au tras un semnal de alarmă ce poate părea, la prima impresie, bizar: îmbrățișările îi lasă pe români fără bani. Oamenii legii au descoerit o nouă metodă de furt. Hoții acționează ziua, în plină stradă, și reușesc să sustragă nu doar bani, dar și bijuterii și alte obiecte de valoare.
Există chiar și o reținere, este vorba despre o femeie care a fost prinsă aplicând „metoda îmbrățișarea”. Polițiștii au explicat cum funcționează și care sunt românii ce intră imediat în vizorul tâlharilor.
Îmbrățișările au intrat în vizorul autorităților, după o serie de tâlhării. Reprezentanții IPJ Hunedoara au anunțat că gestul este acum „arma” preferată a hoților.
Cum au ajuns îmbrățișările să îi lase pe români fără bani și alte bunuri de valoare
Victimele preferate sunt vârstnicii, persoanele aflate sub influenţa alcoolului sau cele singure. Totul se întâmplă, de regulă, în spații publice.
„Metoda de furt cunoscută sub denumirea de „îmbrăţişarea victimei” vizează în special persoane vulnerabile, precum vârstnicii, persoanele aflate sub influenţa alcoolului sau cele singure. Acest tip de infracţiune are loc adesea în spaţii publice, iar scopul principal este acela de a sustrage bani, bijuterii sau alte obiecte de valoare printr-un gest aparent prietenos şi nevinovat”, a transmis, miercuri, IPJ Hunedoara.
Oamenii legii din Hunedoara au făcut și o reținere. O femeie în vârstă de 47 de ani din municipiul Vulcan este bănuită că ar fi, de fapt, autoarea mai multor tâlhării săvârșite prin „metoda îmbrățișarea”.
„Metoda îmbrăţişării implică abordarea victimei de către infractor, care simulează o întâlnire întâmplătoare sau o situaţie emoţionantă. Sub pretextul unei revederi, al unei mulţumiri sau chiar al unui compliment, infractorul se apropie şi, în mod fals afectuos, îmbrăţişează victima.
În timpul acestei îmbrăţişări, infractorul profită de apropierea fizică pentru a subtiliza obiecte precum portofele, telefoane sau alte obiecte de valoare din buzunare. Infractorii care folosesc metoda îmbrăţişării sunt de regulă persoane care încearcă să pară amabile şi prietenoase, pentru a câştiga încrederea victimei. Deseori, aceştia preferă să acţioneze singuri, dar există şi cazuri în care lucrează în echipă, unul dintre infractori distrăgând atenţia victimei, în timp ce altul acţionează.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroul Investigaţii Criminale Vulcan au efectuat o acţiune de prevenire a infracţiunilor de furt şi furt calificat, din buzunare, săvârşite pe raza municipiului Vulcan de persoane necunoscute, folosind modul de operare îmbrăţişarea victimei”, a precizat IPJ Hunedoara.
Te-ar putea interesa și: Bobi câștigă 5000 de lei pe zi, păcălind oamenii cu metoda Măicuța. Cum funcționează frauda pe care o aplică în marile orașe din România
Cum se pot feri românii de „metoda îmbrățișarea”
Românii au primit și câteva recomandări, pentru a se putea feri de noua metodă folosită de hoți:
Fiţi vigilent cu persoanele necunoscute: dacă o persoană necunoscută vă abordează cu o atitudine prea prietenoasă sau afectuoasă, păstraţi o distanţă sigură. Politicos, dar ferm, respingeţi orice gest neobişnuit de apropiere fizică.
Evitaţi să purtaţi obiecte de valoare la vedere: bijuteriile scumpe, telefoanele sau portofelele ar trebui ţinute în locuri greu accesibile, cum ar fi buzunarele interioare ale hainelor sau genţile bine închise.
Atenţie sporită în locuri aglomerate: în spaţii cu multe persoane, cum ar fi pieţele sau staţiile de transport în comun, evitaţi să fiţi absorbit în întregime de activităţile dvs. şi rămâneţi atent la ce se întâmplă în jur.
Refuzaţi „ajutorul” sau apropierea excesivă: în cazul în care sunteţi abordat de cineva care încearcă să vă „mulţumească” exagerat sau să vă ofere un ajutor nesolicitat, refuzaţi respectuos şi păstraţi distanţa.
Te-ar putea interesa și: Păcăleala fenomen din România care face victime pe bandă rulantă. Oamenii sunt păcăliți de infractori cu metoda „Bursa de Valori București”



















