Noile măsuri adoptate de Guvernul Bolojan lovesc din plin bugetul românilor. Astfel, începând de la 1 ianuarie 2026, impozitele pe locuințe se vor majora în toată țara. Se remarcă însă un oraș, unde impozitele vor crește cu nu mai puțin de 90%. Anunțul a fost făcut chiar de primarul urbei, în cadrul unei conferințe de presă.
Miercuri, 17 decembrie 2025, Primăria Baia Mare a organizat o conferință de presă susținută de primarul municipiului, Ioan Doru Dăncuș, având ca obiect clarificarea contextului legislativ și a impactului modificărilor privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026. Cu acest prilej, edilul a subliniat faptul că proiectul inițial privind taxele și impozitele locale a fost pus în transparență publică încă din luna noiembrie, fără majorări, cu excepția indexărilor obligatorii prevăzute de Codul fiscal.
„Astfel, cresc doar taxele pe case şi apartamente prevăzute în legea anunţată de Guvernul României, celelalte taxe locale rămân neschimbate. Da, creşterea impozitului pe locuinţă e mare, însă nu putem face altceva decât să aplicăm legea (...) Nu este o situaţie plăcută. Nu sunt de acord cu această majorare, dar sunt obligat de lege să o fac. Am fost nevoiţi să modificăm şi noi proiectul de hotărâre iniţiat şi să-l adaptăm la noul context legislativ. Am făcut câteva scenarii pentru a vedea unde anume se majorează taxele. Dar sunt situaţii în care impozitele chiar scad. Un exemplu e taxa pe mijloacele de transport (...)
Toate celelalte taxe şi impozite locale, taxele speciale pe care municipiul Baia Mare le prevede pentru populaţie nu se majorează. Taxele speciale pe care Serviciul Public Ambient Urban şi celelalte taxe pe care noi le avem în momentul de faţă rămân la fel (...) Se majorează doar ce a fost obligatoriu prin Codul Fiscal şi am indexat cu indicele inflaţiei, 5,6%. În rest nicio taxă nu se majorează" a declarat Doru Dăncuş.
Orașul în care impozitul crește cu 90%
De asemenea, primarul municipiului Baia Mare a ținut să menționeze că impozitul pe locuinţă a înregistrat cea mai mare creştere, peste 90% în unele cazuri. În ciuda faptului că situaţia nu este deloc confortabilă pentru populaţie, aceste taxe trebuie aplicate conform prevederilor din Codul Fiscal, altfel primăria ar putea pierde alocările de la buget.
„Ca să completăm un pic scenariile pe care noi vi le-am propus am să vă dau câteva exemple, calcule reale făcute de către colegii noştri de la Serviciul Constatare. De exemplu, calcul pe impozit clădiri - la clădiri din beton armat cu pereţi exteriori din cărămidă dacă în anul 2025 s-a plătit 1.358 de lei, astăzi se plăteşte peste 2.000 de lei (...) şi dacă ne întoarcem la un apartament cu o suprafaţa utilă de peste 50 de mp, impozitul pe anul 2026 ar trebui să fie 540 de lei, în condiţiile în care în 2025 l-am avut la 259 de lei. Tot aşa, comparativ 2025 cu 2026, dacă un apartament în suprafaţă utilă de 63 mp - 88 mp, suprafaţă desfăşurată, în 2025 s-a plătit 357 de lei, iar în 2026 ar trebui să se plătească 685 de lei. Eu cred că e o creştere cu 91%. Este o creştere mare!
Dar, repet, această creştere nu am impus-o noi, nu am propus-o noi, a venit ca urmare a modificării legislaţiei şi a asumării Guvernului pe tot ce înseamnă taxe şi impozite. Un alt exemplu; un apartament în suprafaţă de 78,10 metri pătraţi, impozitul în 2025 a fost 439 de lei, în 2026 trebuie să fie 843 de lei. O creştere de circa 90%, este mult" a mai spus edilul.
















