Majorarea impozitelor pe proprietate aplicată în România de la 1 ianuarie 2026 a generat o dezbatere amplă în spațiul public. Pe de o parte, numeroși proprietari au semnalat creșteri semnificative față de anii anteriori și au vorbit despre o presiune suplimentară asupra bugetelor familiale. Pe de altă parte, premierul Ilie Bolojan a susținut public că, înainte de această ajustare, impozitele pe proprietate din România erau printre cele mai mici din Europa, raportate atât la valoarea locuințelor, cât și la veniturile statului.
În acest context, au apărut și opinii potrivit cărora, chiar și după creșterea din 2026, nivelul impozitelor pe proprietate din România rămâne scăzut în comparație cu marile orașe europene. O analiză comparativă realizată de Ziare.com între București, Paris și Madrid oferă repere concrete pentru această discuție, pornind de la exemple similare de apartamente urbane.
Impozitul pe proprietate în Franța este calculat pe baza unei valori locative administrative stabilite de stat
În Franța, echivalentul impozitului pe proprietate din România este cunoscut sub denumirea de taxe foncière. Este important de precizat că această taxă este diferită de taxe d’habitation, care este plătită de ocupantul locuinței, nu de proprietar. Taxe foncière se aplică exclusiv proprietarilor și este stabilită anual de autoritățile fiscale.
Pentru anul 2025, rata taxei foncière pentru proprietăți construite în Paris a fost de aproximativ 20,50% din baza impozabilă. Această rată este uniformă la nivelul capitalei franceze, indiferent de arondisment, însă valoarea finală diferă în funcție de baza de calcul.
Baza impozabilă este determinată plecând de la valoarea locativă cadastrală, o chirie anuală teoretică stabilită de stat, care reprezintă cât ar putea produce locuința dacă ar fi închiriată. Această valoare este una administrativă, folosită exclusiv în scop fiscal și nu reflectă chiria reală de pe piață.
Un exemplu concret indică faptul că, pentru un apartament din Paris cu o valoare locativă cadastrală de aproximativ 5.800 de euro pe an, baza impozabilă este de 50% din această sumă, respectiv 2.900 de euro. Aplicând rata de 20,5%, rezultă un impozit anual de aproximativ 595 de euro, fără a include alte taxe suplimentare, cum ar fi taxa de salubritate.
În practică, pentru un apartament mediu de oraș, cu o suprafață de aproximativ 60–75 de metri pătrați, impozitul pe proprietate în Paris se situează frecvent între 700 și 1.200 de euro pe an, în funcție de zonă, caracteristicile imobilului și valoarea cadastrală reală.
În zona metropolitană a Parisului, impozitul pe proprietate poate fi chiar mai ridicat
În cazul apartamentelor similare situate în banlieue, adică în zona orașelor-satelit din jurul Parisului, impozitul pe proprietate pentru un apartament cu trei camere poate ajunge în jurul sumei de 1.500 de euro pe an. Această valoare tinde să crească pe măsură ce proprietatea este mai aproape de centrul capitalei franceze, reflectând diferențele de evaluare cadastrală și politicile fiscale locale.
Impozitul pe proprietate în Madrid se bazează pe valoarea cadastrală a imobilului, diferită de cea de piață
În Spania, impozitul pe proprietate este cunoscut sub denumirea de Impuesto sobre Bienes Inmuebles, prescurtat IBI. Acesta este plătit de proprietar și este calculat anual de primărie, pe baza valorii cadastrale a imobilului, nu a valorii de piață.
Pentru un apartament tipic de oraș, cu trei camere și o suprafață de 60–75 de metri pătrați, un exemplu ipotetic de calcul pornește de la o valoare cadastrală de 150.000 de euro. Această valoare este, de regulă, semnificativ mai mică decât prețul real de vânzare al locuinței.
Primăria Madridului aplică o rată de impozitare de aproximativ 0,442% din valoarea cadastrală. În acest caz, impozitul anual ajunge la circa 663 de euro. Există însă și exemple confirmate în care impozitul plătit pentru un apartament de patru camere din Madrid este de aproximativ 400 de euro pe an, ceea ce arată variații importante în funcție de zona orașului și de valoarea cadastrală atribuită.
Diferențele dintre Franța și Spania țin de metodologia de calcul a valorii cadastrale
Diferența majoră dintre nivelurile de impozitare din Paris și Madrid nu este dată doar de cote, ci și de modul în care este stabilită baza de calcul. În Franța, valoarea locativă cadastrală se bazează pe o estimare a chiriei anuale pe care imobilul ar putea să o genereze. Această estimare are la bază date istorice, în multe cazuri din anii ’70, ajustate anual.
În Spania, valoarea cadastrală este mai apropiată de valoarea de piață a imobilului, deși rămâne sub aceasta. În plus, poate include și valoarea terenului aferent clădirii, ceea ce poate conduce la sume mai mari în anumite zone.
Italia aplică un regim diferit, cu scutiri pentru prima locuință
Un alt exemplu relevant din Europa este Italia, unde regimul fiscal este diferit față de Franța și Spania. Pentru prima locuință achiziționată, proprietarul nu plătește impozit pe proprietate, cu excepția cazului în care locuința este încadrată ca una de lux. În aceste situații, se plătește doar taxa de gunoi.
Pentru a doua locuință, impozitul ajunge la aproximativ 9% din valoarea proprietății, ceea ce reprezintă o sarcină fiscală mult mai ridicată comparativ cu prima casă.
Chiar și după majorare, impozitele pe proprietate din București rămân semnificativ mai mici
Prin comparație cu exemplele din Paris și Madrid, nivelul impozitelor pe proprietate din București rămâne scăzut, chiar și după creșterea aplicată de la 1 ianuarie 2026. Un exemplu din zona metroului Titan arată că, pentru un apartament de 67 de metri pătrați, construit în 1965, impozitul a crescut de la 222 de lei la 580 de lei pe an, adică puțin peste 100 de euro.
Un alt caz, din zona Dristor, pentru un apartament cu trei camere și o suprafață de 64 de metri pătrați, indică un impozit de 249 de lei de persoană. Pentru un cuplu, suma totală ajunge la aproximativ 500 de lei pe an, echivalentul a aproximativ 100 de euro.
Aceste valori sunt mult sub nivelurile întâlnite în marile capitale europene analizate.
Compararea impozitelor trebuie făcută și prin prisma puterii de cumpărare
Diferențele de impozitare nu pot fi analizate izolat, fără a lua în calcul nivelul veniturilor și costurile vieții. În Paris, salariile sunt, în medie, de trei până la trei ori și jumătate mai mari decât în București, în timp ce costurile vieții, deși mai ridicate, nu cresc în același ritm, ceea ce oferă o putere de cumpărare mai bună locuitorilor capitalei franceze.
În cazul Madridului, deși salariile sunt mai mari decât în București, puterea de cumpărare a bucureștenilor a depășit-o recent pe cea a madrilenilor, pe fondul costurilor mai reduse la utilități și chirii în Capitala României. Această situație indică o calitate a vieții comparabilă sau chiar mai bună în București, în ciuda diferențelor salariale.
Concluzia comparativă arată că România rămâne sub media europeană la impozitele pe proprietate
Analiza comparativă dintre București, Paris și Madrid arată că, în pofida creșterilor aplicate de la 1 ianuarie 2026, impozitele pe proprietate din Capitala României rămân semnificativ mai mici decât în marile orașe europene. Totuși, discuția despre sustenabilitatea acestor taxe trebuie să țină cont nu doar de comparațiile brute, ci și de contextul economic, nivelul veniturilor și puterea de cumpărare a populației.
