Lidl este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața europeană de retail. Pentru a-și consolida poziția, Lidl a lansat în 31 de țări de pe bătrânul continent prima sa campanie internațională de brand. Campania se desfășoară începând cu data de 21 septembrie și până la finalul lunii octombrie, având la bază o strategie media integrată, cu prezență pe toate canalele, menită să atingă și să surprindă clienții.
Recent, Lidl a lansat în 31 de țări europene prima sa campanie internațională de brand, sub sloganul „Știi că merită.”. Campania este mai mult decât un mesaj publicitar, reprezentând, de fapt, afirmarea noii promisiuni a brandului la nivel internațional și o punte emoțională cu clienții săi. Campania se desfășoară în perioada 21 septembrie - 31 octombrie.
„Știi că merită.” transmite o promisiune pentru milioanele de oameni care au încredere în Lidl zi de zi și vine din convingerea companiei că toată lumea are dreptul la produse sustenabile și de înaltă calitate, la prețuri accesibile. Acest principiu al accesibilității și al prețului corect nu este doar mesajul principal al acestei campanii, ci se regăsește în toate activitățile retailerului german.
Sloganul înseamnă mai mult decât promisiunea unui raport calitate-preț avantajos. „Știi că merită.” înseamnă, totodată, recunoașterea și prețuirea a ceea ce contează cu adevărat în viață: siguranță, încredere și posibilitatea de a îți transforma visurile în realitate.
Campania pe care Lidl o desfășoară simultan în zeci de state europene
Campania „Știi că merită.” este o promisiune:
pentru clienți – Lidl își menține angajamentul de a oferi clienților produse de înaltă calitate la cele mai bune prețuri, oferind o gamă largă de produse în care pot avea încredere, precum și servicii și o experiență de cumpărături care pun pe primul loc oamenii;
pentru angajați – Lidl investește în viitorul angajaților săi, sprijinindu-i să își atingă obiectivele profesionale și să dezvolte cariere de succes în cadrul companiei prin traininguri, mijloace de dezvoltare și oportunități de a avansa pentru fiecare;
pentru parteneri: Lidl construiește parteneriate durabile și de încredere pentru a crește împreună cu partenerii săi, precum și pentru a oferi produse și servicii de calitate pe termen lung și pentru a avea impact pozitiv asupra clienților și comunităților din care face parte;
pentru mediu: Lidl contribuie la un viitor mai bun, prin punerea oamenilor în centrul acțiunilor sale și protejarea mediului, prin măsuri concrete de prevenire și reducere a risipei alimentare, de reducere a cantității de plastic și de inovare a ambalajelor produselor comercializate, precum și prin asumarea unor angajamente de țin de bunăstarea animalelor și oamenilor.
Campania are la bază o strategie media integrată, cu prezență pe toate canalele, menită să atingă și să surprindă clienții. Pe TV vor fi difuzate spoturi de 60 și 30 de secunde care pun în prim plan oamenii, realitățile și visurile lor de zi cu zi, surprinzând momentele care fac ca viața să merite să fie trăită mai din plin. Acestea vor fi completate de o serie de video-uri online rulate pe YouTube și pe principalele platforme de conținut digital. În plus, campania este prezentă și pe rețelele sociale, prin postări și materiale video dedicate.



















