Aflată pe o scenă în Piața Victoriei, Diana Șoșoacă i-a îndemnat pe oamenii prezenți să strige Roexit, întrebându-i dacă le place să „mănânce gândaci”.
„Vă place în Uniunea Europeană? Vă place că ne-au furat tot? Vă place să mâncați gândaci? Vă plac prețurile la utilități? Vă place cine vă conduce? Și atunci, ce vrem noi? Roexit! Roexit! Roexit! Roexit!
Dar cu o condiție: să ne înapoieze tot ceea ce ne-au luat! Pentru că ne-au furat toate bogățiile țării. Ne-au furat copiii. Avem o jumătate de țară în afara granițelor țării. 10 milioane de români sunt în afara granițelor țării.
De aceea, îi spun lui Ursula că ne vom lua toate bogățiile înapoi. Iar tu Ursula, la pușcărie! Jos Guvernul, jos Guvernul, jos Guvernul!”, a zbierat Șoșoacă, cu microfonul în mână, la protestul din Piața Victoriei.
Diana Șoșoacă a negociat „neutralitatea” României cu ambasodorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, cel care a afirmat că în Republica Moldova a existat „ocupație românească” timp de 22 de ani
După invazia Rusiei în Ucraina, Șoșoacă a fost la Ambasada Rusiei, alături de alți trei parlamentari, unde s-a întâlnit cu ambasadorul Valery Kuzmin, pentru a negocia „neutralitatea” României.
Kuzmin a acuzat, în luna martie, că Republica Moldova a fost sub „ocupație românească”.
„Republica Moldova, în momentul de față, este un stat suveran, participă la ONU. A fost recunoscută de statul suveran Rusia, când Uniunea Sovietică nu a mai fost. (n.r. – Republica Moldova) N-a fost parte a României, vorbesc de partea formală, în afară de cei 22 de ani de ocupație românească. În momentul în care Basarabia, atunci, a ajuns în Imperiul Rus, parte componentă. Anii 1918, 1919 – e o temă aparte. Deci, vorbim că în istorie au fost multe poziții”, a afirmat Kuzmin, la vremea respectivă, după cum am scris AICI.
Vezi și Omul lui Vladimir Putin la București: ‘Republica Moldova n-a fost parte a României, în afară de cei 22 de ani de ocupație românească’
În aprilie, Șoșoacă a avut o ieșire pro-rusă și a acuzat NATO de implicare în Ucraina
Vezi și Derapaj grav al Dianei Șoșoacă: ‘Avem iată de a face cu prima prezență declarată a personalului militar NATO în Ucraina’
În aprilie, un corp de experți criminaliști ai Jandarmeriei Naționale din Franța au mers în Ucraina, pentru a investiga crimele în masă comise de armata rusă.
Cu această ocazie, Șoșoacă i-a criticat pe criminaliștii ajunși la Lvov să investigheze crimele armatei lui Vladimir Putin.
Ea a acuzat, la momentul respectiv, că avem de-a face cu o primă prezență a personalului militar NATO în Ucraina.
<<Avem iată de a face cu prima prezență declarată a personalului militar NATO în Ucraina de la începutul războiului: de acum implicarea forțelor occidentale în Ucraina este oficială.
„Corpul de experți criminaliști ai Jandarmeriei Naționale din Franța a sosit în cursul zilei de luni, 11 aprilie, la Lvov și va ajunge în aceste zile la Kiev, unde va participa la eforturile de documentare a crimelor în masă comise de armata rusă.
„Sunt mândru să primesc detașamentul de jandarmi veniți să-și ajute camarazii ucraineni. Franța este primul stat care a oferit un astfel de sprijin”, a afirmat Etienne de Poncins, ambasadorul Franței în Ucraina.”
Unii s-ar putea întreba de ce nu ajung experții criminaliști occidentali și în estul Ucrainei, acolo unde cealaltă tabără reclamă de asemenea atrocități împotriva populației civile. Nu poate exista echidistanță?>>, a fost mesajul postat de Șoșoacă.

















