Presa din Suedia anunță că Guvernul va trimite săptămâna viitoare o cerere de aderare la Alianța Nord Atlantică. Partidele suedeze urmează să publice concluziile unei revizuiri a politicii de securitate a Suediei, vineri, scrie news.ro
Parlamentul Suediei va dezbate luni situaţia de securitate, iar premierul Magdalena Andersson va convoca apoi o şedinţă specială a cabinetului în cadrul căreia va fi luată decizia oficială de a adera sau nu la NATO, a relatat cotidianul Expressen, citând surse anonime.
O cerere va fi trimisă imediat după şedinţă, în cazul în care nu se întâmplă nimic imprevizibil, au declarat surse pentru Expressen.
Partidele suedeze urmează să publice concluziile unei revizuiri a politicii de securitate a Suediei, vineri. Social-democraţii din cadrul Guvernului continuă să dezbată dacă să schimbe sau nu politica şi să susţină o cerere de aderare la alianţa militară. Partidul urmează să ia o decizie duminică.
Preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin au anunţat, joi, că Finlanda trebuie să ”solicite fără întârziere aderarea la NATO”, situaţie care pune presiuni asupra Suediei să urmeze exemplul vecinului său, scrie agerpres.ro
Încă o 'lovitură' pentru Rusia! Suedia face pași pentru aderarea la NATO! O cerere va fi trimisă în cel mai scurt timp
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



