Încă o zi liberă pentru angajații din România, dar și elevi și profesori. După Paște, îi așteaptă o minivacanță de 3 zile

Autor: Luciana Polite

Publicat: 29-03-2025 13:15

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Vești excelente pentru angajații de la stat, de la privat, elevi și profesori. După liberul generos din luna mai, va urma o nouă minivacanță, de 3 zile, pentru toți. Cei care nu vor avea cum să beneficieze de liberul legal fie vor fi recompensați în bani, fie vor primi o altă zi fără muncă.

Este un fapt știut de creștini că sărbătoarea de Rusalii are loc la 50 de zile după Paște, de aceea i se mai și spune Cincizecime sau Pogorârea Sfântului Duh. Momentul marchează întemeierea bisericii noastre și pică tot duminica. În 2025, se va sărbători pe data de 8 iunie.

Următoarea zi de după Rusalii, luni, 9 iunie, este liber de la stat. Înseamnă că cei mai mulți români vor avea liber sâmbătă, duminică și luni, timp ideal pentru o minivacanță la munte sau poate chiar la mare, pentru cei mai curajoși! Depinde și de ce temperaturi se vor înregistra.

3 ocazii în 2025 cu care să pleci în minivacanță. Când va avea loc cel mai apropiat concediu, de 4 zile

Guvernul a stabilit că bugetarii și elevii vor avea parte de liber pe 1,2,3 și 4 mai. Data de 2 va fi vineri și nu se va mai lucra. Nu vor avea parte de aceeași bucurie și cei care lucrează în mediul privat. Pe de altă parte, au prilejul să-și ia liber și să-și unească singuri zilele. Totuși, trebuie să mai lase și colegi la treabă.

minivacanță

Anul acesta vor mai fi minimum 3 momente de minivacanță deoarece 18 aprilie, 15 august și 26 decembrie vor pica în zile de vineri. Astfel, cu weekend, sunt 3 zile legate în care angajații, dar și elevii, nu sunt nevoiți să meargă la muncă.

CITEȘTE ȘI: Paradoxul de pe piața muncii care îi lovește direct pe cei cu studii superioare. După ani buni de facultate, ajung într-o situație bizară, unică în lume

Zile libere rămase în 2025. Lista completă

Iată și lista completă de zile libere rămase, înainte și după minivacanță:

  • 18 aprilie, vineri: Vinerea Mare;

  • 20 aprilie, duminică: Paștele;

  • 21 aprilie, luni: Paștele;

  • 1 mai, joi: Ziua Muncii;

  • 1 iunie, duminică: Ziua Copilului;

  • 8 iunie, duminică: Rusalii;

  • 9 iunie, luni: Rusalii;

  • 15 august, vineri: Adormirea Maicii Domnului;

  • 30 noiembrie, duminică: Sfântul Andrei;

  • 1 decembrie, luni: Ziua Națională a României;

  • 25 decembrie, joi: Crăciunul;

  • 26 decembrie, vineri: Crăciunul.

CITEȘTE ȘI: Se schimbă legea moștenirii! Toți românii care au de primit case de la rude trebuie să știe prevederea care le modifică impozitarea

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri