Incendiar! Cu ce personaj celebru a vrut Vasile Turcu să încheie o afacere înainte să se sinucidă

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 12-04-2017 22:00

Actualizat: 12-04-2017 22:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Omul de afaceri Vasile Turcu s-a stins din viață luna trecută, pe patul de spital, după ce o perioadă a petrecut-o în comă. Inițial, el încercase să se spânzure, dar a fost găsit în viață de un membru al familiei și apoi transportat la spital.


Cu o săptămână înainte de a-și pune ștreangul de gât, Turcu îi propusese o afacere lui Gigi Becali. Dezvăluirea a fost făcută chiar de latifundiarul din Pipera.


Becali declara la un post de televiziune că fostul acționar dinamovist a vrut să-i vândă un teren, la un preț foarte ieftin.


„Eu ştiu ce înseamnă când omul vrea să se sinucidă, când face asta cade în deznădejde, intră pe mâna diavolului. Numai diavolul îşi spune să îţi iei viaţa. Omul lui Hristos, orice problemă are în viaţă, le trece cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu îl ştiam pe el un om puternic, nu îl ştiam un om care să se sinucidă. Am rămas şocat când mi-aţi spus. El era glumeţ, zâmbăreţ tot timpul.
Am vorbit acum o săptămână cu el, m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să investesc într-un teren din sectorul 3, că mi-l dă foarte ieftin (...) Da, aşa este, a fost audiat la DNA", a declarat Becali, conform
cancan.ro.

Vezi și Probleme mari pentru Traian Băsescu! Unde îl poate „scufunda” Udrea

Moment istoric pentru DIGI și RCS & RDS! Decizia de ultimă oră a lui Zoltan Teszari & co


Cântăreață și actriță celebră în România, pe site-urile pentru adulți în străinătate



Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri