Incendiu de proporţii în Maramureş! Pompierii nu fac faţă, flăcările au ajuns la case și la un rezervor de motorină. Se fac evacuări

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 07-09-2024 15:20

Article thumbnail

Sursă foto: Bugetul.ro

Este incendiu masiv în Maramureş. Peste 75 de pompieri, jandarmi şi voluntari se luptă de ore întregi cu flăcările din trei localităţi. Din păcate, focul a scăpat de sub control din cauza vântului puternic şi a ajuns la case şi la un rezervor de motorină.

Pompierii au evacuat deja zeci de persoane şi au avertizat mai mulţi gospodari din zonă să fie pregătiţi în cazul în care flăcările nu vor fi stinse în timp util.

Citeşte şi Patronul Ferma Dacilor a găsit metoda prin care să „fenteze” legea. Cornel Dinicu și-a redeschis afacerea, la 7 luni de la tragedia în care au murit 5 adulți și 3 copii

Incendiu masiv în Maramureş

Un incendiu uriaş a pus stăpânire peste trei localităţi din Maramureş din cauza vegetaţiei uscate din zonă. Deşi la faţa locului au ajuns deja 16 autospeciale de stingere, două cisterne, 75 de pompieri, jandarmi, voluntari şi SVSU Lăpușel, Coltău și Arieșu de Pădure, flăcările au scăpat de sub control.

După ce focul a ajuns la mai multe case, acesta se îndreaptă către un rezervor de motorină, pericolul de explozie fiind unul însemnat. În acest context, MApN a trimis două elicoptere pentru a interveni de urgenţă în zonă. De asemenea, şoferii care circulă pe DN1 C au primit mesaj de avertizare Ro-Alert.

„La locul evenimentului acționează 16 mașini de stingere din cadrul ISU MM, ISU SM, ISU SJ, ISU CJ, ISU BN, precum și 3 cisterne din cadrul unui serviciu privat pentru situații de urgență”, a transmis ISU.

Până la acest moment nu sunt victime. Autoritățile au evacuat, preventiv, aproximativ 90 de persoane, atât din locuințele aflate pe o rază de aproximativ 500 de metri, cât și de la o pensiune din apropiere.

„În aceste momente acordăm sprijin colegilor pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș pentru evacuarea unor locuințe care sunt puse în pericol de incendiul de vegetație izbucnit la Arieșul de Pădure.

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil aflat la o acțiune în colaborare cu Ocolul Silvic Șomcuta Mare s-a deplasat de urgență în zona indicată. Totodată au fost solicitate în sprijin forțe suplimentare din cadrul Jandarmeriei Maramureş care se deplasează în zonă”, a mai tranmis ISU Maramureș.

Incendiu de vegetaţie, în Ilfov. A fost emis mesaj Ro-Alert

Din păcate, nu este singurul incendiu uriaş din ultimele zile. Vineri seara, pompierii din Ilfov au intervenit cu opt autospeciale pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie izbucnit în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei.

”Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 20.000 mp şi a fost localizat. A fost emis un mesaj Ro-Alert pentru informarea populaţiei, pe o rază de 2 kilometri. Nu sunt persoane rănite”, a arătat sursa citată.

Citeşte şi Conacul pierdut de Irinel Columbeanu e o ruină. Vila de lux de la Izvorani a devenit „cămin” pentru buruieni

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri