Incendiu în Capitală! Un bloc nou a fost cuprins de flăcări! Se pare că alarmă de incendiu ar fi fost declanșată după 15 minute

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 08-02-2024 09:00

Actualizat: 08-02-2024 09:14

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În noaptea de miercuri spre joi, un bloc nou din București, din Sectorul 1, a fost cuprins de flăcări. Locatarii clădirii s-au autoevacuat după ce au văzut focul şi au simţit mirosul de fum.


 

Pompierii au fost sesizați în jurul orei 00:43






Pompierii au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 00.43. La fața locului au ajuns opt autospeciale de stingere, două autoscări și o ambulanță SMURD.

Flăcările au cuprins un balcon de la etajul 4. Locatarii s-au autoevacuat după ce au simțit miros de fum și au văzut focul, dar și după ce au auzit o bubuitură, conform observatornews.
„S-a auzit o bubuitură mare. Am ieşit pe geam, flăcări…am bătut la uşă la apartamentul unde am simţit miros de fum în faţă, dar nu mi-a răspuns nimeni. Nu cred că era nimeni înăuntru”, a spus un tânăr.


Citește și: Se schimbă regulile pentru acordarea banilor prin Family Start și Student Invest- Cine mai poate lua credit în 2024

Neregulile blocului


Localnicii spun că, deși este finalizat doar de trei ani, noua clădire ar avea mai multe probleme. Una dintre ele, descoperită chiar în noaptea incendiului, fiind alarma de incendiu, care ar fi pornit abia dupa 15 minute.

Pompierii au lichidat flăcările și continuă cercetările pentru a afla cauza de la care a pornit incendiul. Din fericire nimeni nu a fost rănit, apartamentul din care a izbucnit focul era gol


Incendiu puternic într-un complex rezidențial de lux din București, în sectorul 1


În luna noiembrie a anului 2023, un alt incendiu a avut loc la un complex rezidențial, mai exact, One Herăstrău Plaza,  din Sectorul 1.

La fața locului acționeaza 8 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 1 echipaj de descarcerare, 1 echipaj SMURD.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a ajuns la fața locului și a declarat că hidranții nu funcționează, străzile sunt înguste, iar imobilele sunt înghesuite, fiind un exemplu clasic de încălcare a legii urbanismului. După mai multe ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost localizat și stins., notează libertatea.ro

Clădirea a funcționat până în anul 2017 ca hotel, iar ulterior a fost transformată în blocuri de locuințe. În documente apar cinci nivele, iar al șaselea a apărut ulterior și nu se știe cum a fost construit.
50 de oameni au fost evacuați, cetățeni străini și români, fiindu-le interzis să se întoarcă la locuințele lor, până nu va fi finalizată ancheta.

Citește și: Alimentele care lipsesc cu desăvârșire în alte țări, la noi se găsesc din abundență- Multe dintre ele sunt periculoase pentru copii


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri