Incendiu într-un tren CFR! Intervenție de urgență la Bistrița-Năsăud, după ce un vagon cu 20 de persoane a luat foc

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 23-01-2024 22:30

Actualizat: 23-01-2024 22:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un tren aparținând CFR a fost cuprins de flăcări în timp ce se afla în mișcare dinspre Galați spre Cluj-Napoca. La fața locului au sosit de îndată pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud care au stins incendiul.


Au fost momente de panică pentru călătorii trenului operat de  CFR Călători pe ruta Galați - Cluj Napoca, după ce trenul cu patru vagoane a fost cuprins de flăcări în timp ce se afla în dreptul localității Cociu. Călătorii au tras o sperietură zdravănă, însă din fericire nimeni nu a fost rănit.

''Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren pe raza localității Cociu. Din primele informații incendiul se manifesta la două vagoane'', a transmis ISU

În trenul CFR se aflau 20 de persoane


Pompierii au transmis că în urma intervenției au evacuat 20 de persoane, care se aflau în cele patru vagoane ale garniturii CFR Călători. Din fericire nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, rămânând doar cu sperietura. Flăcările s-au produs la al doilea
vagon al trenului, pompierii precizând că este probabil ca din zona toaletei să fi pornit incendiul. Cei prezenți în tren au fost preluați de mijloace auto, puse la dispoziție de CFR Călători, ducându-i pe călători spre destinațiile dorite. De asemenea,
compania de transport feroviar le va asigura persoanelor produse preambalate și băuturi calde.
''Din primele informații de la personalul CFR Călători prezent la fața locului, cea mai probabilă cauză este o sursă externă vagonului, începutul incendiului fiind semnalat în zona cabinei WC. A fost solicitată intervenția pompierilor.'', a completat CFR Călători

Vezi și: CFR anunță modificări începând cu luna aceasta- Cum vor fi emise biletele

CFR Călători a mai precizat că pentru analiza în detaliu a începutului de incendiu se va constitui o comisie de cercetare. De asemenea, compania și-a cerut scuze călătorilor pentru neplăcerile întâmpinate. Societatea în cauză poate va scăpa de astfel de incidente, după ce în urmă cu puțin timp a semnat un contract de finanțare, prin care va moderniza 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 de vagoane de călători. Proiectul de modernizare va avea ca efect, atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socio-economice ale României și creșterea calității serviciilor oferite, cât și realizarea de conexiuni rapide între principalele unități administrativ teritoriale ale țării.

Nu rata: CFR acordă despăgubiri pentru întârzierea trenurilor! Care sunt condiţiile
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri