Luni, 2 octombrie, este prima zi lucrătoare în care sistemul split TVA, de plată în cont special a taxei pe valoarea adăugată la momentul tranzacţiei, funcţionează în țara noastră.
Deocamdată, această măsură este una opțională, însă, de la 1 ianuarie 2018, ea va deveni obligatorie. Sistemul a fost aspru criticat în spațiul public, fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, anunțând că, dacă va fi obligatoriu, îl va ataca la CCR.
Senatorii au decis că sistemul split TVA se va aplica obligatoriu doar de companiile de stat și de cele care au contracte cu statul, celelalte urmând să îl aplice opțional.
Potrivit legii, este deocamdată opţional, urmând ca de la 1 ianuarie 2018 să devină obligatoriu. Un eveniment produs în Senat a făcut însă nesigură trecerea la noua metodă. Acest model de impozitare a fost aspru criticat în societate, însă marii actori din economie par mai degrabă deranjaţi de neclarităţi, decât de sistem în sine.
În esență, sistemul de plată defalcată a TVA obligă persoanele aflate în sfera acestui sistem să achite furnizorii ce sunt înregistrați în scopuri de TVA defalcând factura în două plăți: prețul de vânzare, care este încasat încontul curent şi TVA-ul aferent, care se încasează într-un cont special de TVA, informează economica.net.
Parlamentarii vor o nouă zi de sărbătoare: Care este motivul
Atenție! Cine s-ar pregăti să-i ia locul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei și cine îl susține


















