Haos total pe piața mondială a cerealelor! Prețul grâului a început să crească destul de puternic.
Cotaţia grâului a crescut semnificativ luni, după ce Rusia a anunţat că nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, au informat traderii, transmite Reuters.
Acordul, încheiat în iulie 2022, cu medierea ONU şi a Turciei, a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova susţinea de câteva luni că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.
Cotaţiile futures la grâu au urcat luni cu 3,4%, până la 6,84 dolari per bushel
La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au urcat luni cu 3,4%, până la 6,84 dolari per bushel (aproximativ 27 de kilograme), după ce anterior se înregistrase un avans de peste 4%.
Expirarea acordului va obliga Kievul să exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale şi graniţa UE, în condiţiile în care costurile logistice sunt ridicate, apreciază analiştii, informează agerpres.ro.


















