Efectele războiului comercial declanșat de administrația Trump se resimt în tot mai mule domenii de activitate din Statele Unite. Dacă până acum industria farmaceutică din SUA a fost ferită de tarifele comerciale impuse de liderul de la Casa Albă, primele repercusiuni sunt pe cale să apară. Reprezentanții acestei industrii susțin că tarifele ar putea declanșa o penurie de medicamente esențiale în SUA, printre care se numără și tratamentele oncologice.
În ciuda faptului că până acum sectorul farmaceutic nu a fost afectat de noile tarife comerciale impuse de președintele Trump, acesta a declarat de mai multe ori că intenționează să extindă taxele vamale și asupra acestui domeniu.
Reprezentanții industriei farmaceutice din SUA au avertizat că tarifele comerciale impuse de președintele Donald Trump ar putea duce la o penurie de medicamente esențiale, inclusiv tratamente oncologice. Mai mult, producătorii atrag atenția că, din cauza noilor costuri, unele produse ar putea să nu mai fie fabricate.
Aproximativ 90% din totalul medicamentelor utilizate în SUA este reprezentat de medicamentele generice, care sunt variante mai ieftine ale medicamentelor originale, cu aceeași substanță activă și același mod de administrare. Majoritatea sunt fabricate în state cu costuri reduse precum India, în timp ce ingredientele active provin, de cele mai multe ori, din China.
Criză fără precedent în industria farmaceutică din SUA
John Murphy, director executiv al Asociației pentru Medicamente Accesibile din SUA, a declarat că tarifele impuse de președintele Donald Trump nu vor aduce beneficii pacienților și nu vor consolida securitatea sistemului de sănătate. Mai mult, acesta susține că unele medicamente ar putea să nu mai fie fabricate din cauza costurilor tot mai mari.
„Pentru medicamentele generice care se vând deja cu o marjă foarte mică de profit, s-ar putea ajunge în situația în care producția lor devine nesustenabilă financiar”, a avertizat Murphy, potrivit Financial Times.
Sistemul de sănătate din SUA se confruntă deja cu probleme în aprovizionarea unor produse farmaceutice cu marje reduse de profit. Potrivit Societății Americane a Farmaciștilor din Sistemele de Sănătate, în primul trimestru al anului trecut nu mai puțin 323 de medicamente s-au aflat în criză de aprovizionare.
De asemenea, tarifele lui Trump ar putea duce la creșterea prețurilor pentru consumatori. Banca olandeză ING estimează că un tratament generic pentru cancer, valabil 24 de săptămâni, ar putea costa cu 8.000 – 10.000 de dolari mai mult dacă se aplică un tarif de 25%.



















