Anunțul a fost făcut de către un Comitet european pentru determinarea datoriilor luni, fiind pentru prima dată când o companie rusă este în incapacitate de plată, de la invadarea Ucrainei.
Vorbim de obligațiuni de 250 de milioane franci elvețieni (268 de milioane de dolari americani) luate de RZD Capital pentru finanțarea companiei, scadente în 2026.
Bănci precum JPMorgan, Deutsche Bank și Credit Suisse s-au numărat printre membrii comitetului care au votat, pe 8 aprilie, că a avut loc „o incapacitate de plată” cu privire la acest caz.
RZD susține că a încercat să facă plățile
În apărarea sa, RZD Capital, cu sediul în Irlanda, a declarat că a încercat să efectueze plățile scadente la 14 martie, dar că nu a reușit din cauza „obligațiilor legale si de reglementare din cadrul rețelei bancare corespondente”, informează timpul.md, care citează Reuters.
Din cauza invaziei ordonate de Vladimir Putin, Occidentul a impus mai multe runde de sancțiuni, ceea ce mai departe a ridicat spectrul intrării în incapacitate de plată atât pentru guvernul de la Moscova, cât și pentru multe dintre companiile din Rusia.


















